Comisia de Disciplină a FRF și-a motivat astfel decizia: ”În temeiul art. 60 al.1 si 12, art. 60 bis cu aplicarea art. 45 din RD al FRF se sancționează Alexandru Bălțoi cu măsura suspendării pentru o perioada de 10 (zece) luni și o penalitate sportivă de 100.000 lei”.

Potrivit gsp.ro, Bălțoi, care a activat în sezonul recent încheiat ca antrenor secund și ca jucător la Atletico Vaslui, în Liga a 3-a a contactat persoane din conducerea clubului Dacia Brăila, din Liga a 2-a, propunându-le prin SMS 20.000 de lei (aproximativ 4.500 de euro) pentru a pierde meciul cu Clinceni, din 14 aprilie 2017, cu două zile înainte Paște.

„Facem să fie bine pentru toți de Paști, pe praful ăsta”, a fost unul dintre mesajele trimise de Bălțoi, care au ajuns ulterior la Comisia de Disciplină. „Tu știi cum e, îți dau ție și tu vorbești cu băieții. Și mai ai ceva de la mine”, adaugă fostul jucător de la Dinamo. 

Alin Pânzaru, antrenorul de la Brăila, a refuzat ferm: „Nu mă interesează un leu nemuncit, mai bine mă târăsc ca râma de foame (…) Ăla care oferă să-și ia lumânări cu ei, că vine Paștele”. Antrenorul i-a recomandat lui Bălțoi să vorbească la Clinceni, „cu Dragomir, că lor le plac combinațiile”. 

Alexandru Bălțoi, 35 de ani, a mai jucat la Dinamo, Farul, Oțelul, FC Argeș, UTA, FC Brașov, Ceahlăul sau Concordia Chiajna. 

Citește și: FRF are un proces la TAS! Viorel Ion, antrenorul suspendat pentru pariuri, i-a chemat în judecată la Lausanne

În același dosar a mai fost sancționat și jucătoul Vențer Laurențiu, 26 de ani: suspendare patru luni și o penalitate sportivă de 30.000 lei. 

Comisia de Disciplină a respins sesizarea formulată de FRF prin Secretar General împotriva jucătorului Marciuc Bogdan, ca neîntemeiată.

Andrei Marinescu, fostul portar al echipei ilfovene, l-a denunţat la Comisia de Integritate a FRF pe vicepreşedintele Academicii, Alexandru Dragomir, pentru tentativă de trucare a unor partide amicale desfăşurate într-un cantonament efectuat în Austria.

Citește și: EXCLUSIV / Boureanu l-a ”adoptat” pe colegul său de celulă. Ronnen Herșcovici și-a găsit tăticul după gratii

 
 

Urmărește-ne pe Google News