S-au cunoscut la un mall din Bucureşti
Tânăra şi-a terminat contractul cu echipa de primă ligă Olimpia Bucureşti şi spune că are mai multe oferte din ţară şi din străinătate.
“Ne-am cunoscut acum două luni, la un mall din Bucureşti, unde ea a venit împreună cu câteva prietene, să joace bowling. Eu eram la biliard cu câţiva colegi de echipă, iar Gabi nu a găsit pistă liberă şi a venit la o masă alăturată de biliard. A fost dragoste la prima vedere, de aceea nu pot spune cine a făcut primul pas. Ne dăm totuşi seama că suntem sportivi şi în această perioadă petrecem împreună cât mai mult timp, pentru că din vară, eu, probabil, mă voi transfera în altă parte, în România sau în străinătate, la fel şi ea”, a declarat Leandro.
Coleg cu Kaká şi cumnat cu ex-stelistul Ricardo
Tatăl lui Alex, Jose Nilton, are un magazin alimentar în São Paulo, iar mama sa, Geruza, e asistentă medicală.
Sud-americanul a început fotbalul la 7 ani, la juniorii lui FC São Paulo, unde i-a avut colegi pe Júlio Baptista (acum la Malaga), Diego (Wolfsburg), Alex (Chelsea) şi Kaká (Real). Sora brazilianului e căsătorită cu ex-stelistul Ricardo, pe care l-a recomandat la Unirea Urziceni, în 2006, când se lăsase de fotbal.