Camora a menţionat că mai are de depus doar un document pentru dosarul de cetăţenie, dar a precizat că principalul motiv nu a fost acela că doreşte să joace la naţionala României.

”Vreau să nu fiu înţeles greşit, nu a fost principalul obiectiv să ajung la naţionala României, eu am spus că vreau să rămân să locuiesc la Cluj, vreau să fac nişte business, e important pentru mine să fiu cetăţean român. Legat de echipa naţională, cred că am o şansă mai mică, dar dacă voi avea o şansă sunt dispus să vin dacă se consideră că pot să ajut naţionala”, a subliniat Camora.

”Am spus tot timpul că ţara asta mi-a dat tot, aici o să rămân, familia mea e clujeană, e română”, a adăugat fundaşul portughez.

”Când am venit în România nu mă gândeam că o să rămân aici. Dar după doi-trei ani şi viaţa mea personală s-a schimbat. În momentele grele am renunţat la nişte bani din salariu ca să o ajut pe CFR, aveam o ofertă de salariu dublu, dar am rămas. Cel mai greu mi-a fost în primii doi ani cu iarna, pentru că nu eram obişnuit, dar acum sunt obişnuit”, a mai spus Camora.

Dacă va fi întrebat cine este cel mai mare fotbalist din istoria României, Camora va răspunde fără să stea pe gânduri – Hagi.

”Hagi e cel mai bun fotbalist din istoria României. S-a văzut că după generaţia lui şi a lui Gică Popescu nu au mai ajuns fotbalişti români la echipe mari. Dar sper şi după ce am auzit de naţionala Under-21 că poate să fie următoarea generaţie de aur. Sunt bucuros că Răzvan Marin a ajuns la Ajax, e un jucător foarte bun şi se vede asta şi când vine la naţională”, a afirmat Camora.

Mario Jorge Malico Paulino, Camora, are 32 de ani şi joacă la CFR din 2011. Camora a divorțat și se iubește cu o româncă, Raluca Macovei. 


Citește și: Pentru cine lucrează Guvernul: pentru OMV Petrom sau pentru oameni?! Clanul Popescu din Târgoviște: soția cere din partea OMV Petrom, soțul aprobă din partea ANRM

Urmărește-ne pe Google News