ComenteazăSteaua a fost arătată mai mereu cu degetul de rivali că nu a produs și nu a lansat fotbaliști și că mereu a luat jucători „cu arcanul”. Adrian Ionescu este unul dintre cei care infirmă această afirmație. A crescut la Steaua și a jucat la aceeași echipă. Dar scurta lui carieră s-a oprit la doar 23 de ani, iar coșmarul operațiilor nereușite l-a urmărit până după Revoluție.
Bad
Ce crede unul dintre jucătorii lansați de Steaua despre scandalul care este pe cale să pună pe butuci cea mai galonată echipă din fotbalul românesc? Adrian Ionescu a spus răspicat:
„Steaua adevărată este cea care joacă acum. După ce a luat Becali echipa, un an, doi, trei, patru, de ce nu a mai zis nimeni că a luat echipa fraudulos? Nu țin nici cu Becali, nici cu Armata. Gigi are și el bubele lui, nu zic nu. Să punem lucrurile la punct. E o polemică fără cap și fără coadă, reprezintă imaginea conflictelor din privatizările din România. Asta e reflecția în plan sportiv”, a dezvăluit Adrian Ionescu pentru „Libertatea”.
„CSA Steaua să facă un centru de juniori, că și așa echipă de seniori nu mai pot să susțină decât sub liga a doua. L-am sunat pe Marius Lăcătuș și mi-a zis că o să vorbim după Revelion, dar nici el nu m-a sunat, nici eu n-am făcut-o. Dar o să-l sun””, a mai adăugat bărbatul în vârstă de 58 de ani. Este aceeași poziție cu cea exprimată recent și de Ilie Dumitrescu, alt jucător crescut de mic la gruparea din Ghencea.
Adrian Ionescu (primul din stânga pe rândul de sus) a făcut parte dintr-o echipă de excepție, cu Iordănescu, T. Stoica, Ion Dumitru
Adrian Ionescu. „Echipa Stelei din 1976 a fost mai bună decât cea din 1986!”
Într-un interviu acordat pentru „Libertatea”, Adrian Ionescu a vorbit despre cum a promovat într-o echipă în care mai jucau Iordănescu, Liță Dumitru, Marcel Răducanu, de ce n-a reușit mai multe acea generație, diferența dintre antrenorii din trecut și cei de acum, despre cum l-au nenorocit Ioan Andone, dar și un anume doctor Radu din Craiova, despre armată, revoluție, Cruyff și multe altele.
Libertatea: Domnule Adrian Ionescu, cum ați ajuns la Steaua?
Adrian Ionescu: Am fost la Steaua Centrul 23 August, generația 1965. Mergeau la selecții copii din tot cartierul. Am fost cu Ștefan Popa, care a jucat la Steaua, apoi la Rapid și cu Ion Marin, dar nu fundașul central la Dinamo, ci cu extrema de la Metalul. Dobrin a spus, după ce a jucat cu el la Târgoviște, că acest Ion Marin a fost cel mai mare fotbalist român. Era mijlocaș de bandă sau extremă, avea o tehnică incredibilă, lovea la fel de bine balonul și cu stângul, și cu dreptul. Eram în grupa de 58 antrenată de Nicolae Tătaru, fosta mare extremă stânga de la CCA. Erau 4 terenuri cu iarbă, alte 4 terenuri cu zgură. La grupa de 54 de la același centru fuseseră Marcel Răducanu, Șurenghin, Șumulanchi. Era și Costel Băloiu, actorul din „Pistruiatul”, într-o grupă, dar nu prea le avea cu fotbalul. Am fost copil de mingii la meciurile naționalei din preliminariile pentru Campionatul Mondial din 70, am fost pe margine la partidele cu Portugalia, când am bătut cu 1-0, și cu Grecia, 1-1, când a dat gol Domazos de la 30 de metri. Mi se face pielea de găină când îmi amintesc.
Când ați fost promovat în echipa mare?
În 75, din câteva grupe au făcut o grupă puternică la Ghencea, acolo de unde erau Tulpan, Marin Barbu. În 76, cu echipa asta am câștigat campionatul național de juniori. În finală am bătut Bacăul, echipa aia cu Chitaru, Vamanu, cu 8-1. Eu am dat două goluri. Din toată formația care a ieșit campioană la juniori, m-au păstrat numai pe mine la echipa de seniori, pentru că nu prea aveau vârf.
Cum a fost trecerea de la juniori la seniori?
Până în 77, am jucat doar în două meciuri. Am debutat cu Bihorul, când am evoluat o repriză. Și m-a mai băgat într-un meci cu Galațiul. Era și greu să joc mai mult, de abia venisem de la juniori. Când am făcut primul cantonament cu echipa mare, cu Nea „Imi” Ienei și cu Creiniceanu, nea „Piu”, cum i se spunea, am zis că mor. Parcă eram împăiat după antrenamente. Plângeam mereu. Era diferență mare față de ce pregătire făceam la juniori.
Mulți spun că echipa de la mijlocul anilor 70 era mai bună decât cea din 86 care a cucerit Cupa Campionilor Europeni.
Era și greu să joc direct în acea echipă. Formația aia din 1976 a fost cea mai mare din istoria Stelei, peste cea care a câștigat Cupa Campionilor în 1986. Jucau așa: Iordache în poartă, fundași Anghelini, Agiu, Sameș, Ioșka Vigu, la mijloc erau Liță Dumitru, Tudorel Stoica și Iordănescu, iar în atac, pe dreapta Troi, în centru Marcel Răducanu, în stânga Costică Zamfir. Ce fundaș a fost Sameș, Dumnezeu să-l ierte! Am o poză pe undeva unde sunt în săritură cu el, și Sameș îmi vine cu picioarele undeva la nivelul abdomenului! Vă dați seama ce detentă avea?! Costică Zamfir avea niște «frâne», ceva ce nu s-a pomenit. Era odată, la un duel cu Mihai Zamfir, care juca fundaș dreapta la FC Argeș. L-a făcut o dată din fentă pe dreapta, apoi pe stânga, de a făcut ăla entorsă singur. L-au scos accidentat. Despre Marcel ce să mai spun? N-am văzut la nimeni o atât de mare plăcere de a juca fotbal. Aveam antrenament la 11.00 și el venea de la 9.00 la stadion, ca să se joace cu țâncii.
„Am auzit de niște blaturi…”
De ce n-a câștigat mai multe trofee echipa aceea dacă a fost atât de bună?
Echipa aia a fost foarte bună, dar n-a câștigat mai multe pentru că n-a fost atât de unită. Iordănescu era mai introvertit, Tudorel era prieten cu Agiu, erau și vecini, stăteau perete în perete. Florin Marin era cu Aelenei. Numai eu, care eram cel mai mic din echipă, când am venit, în vara lui 76, nu eram cu nimeni. Îmi ziceau „Zbârlitul”. Plăcerea mea era să-i fac ghetele lui Liță.
Adrian Ionescu, în fața portarului Silviu Lung, într-un meci Steaua – Universitatea Craiova 1-0, din 1981-1982
Constantin Teașcă a scris în cartea „Păpușarii” că Steaua făcea blaturi…
Blaturi? Și pe vremea mea am auzit de niște blaturi, dar dacă eu nu am participat, nu pot nici să confirm, nici să infirm.
Ce a urmat?
În al doilea an, 77-78, m-a folosit mai des nea Imi. După ce am câștigat campionatul în 78, Ienei a fost dat afară, cum se întâmplă pe la noi, iar antrenor a venit Gică Constantin. El m-a promovat efectiv. Mai era și Viorel Năstase, „Șutul”, dar nu-i mai stătea capul la fotbal, cred că se gândea numai la fugă. A rămas după meciul cu Young Boys Berna, din 79. Era bun, avea viteză, un stâng bun, dar era un pic rudimentar. După mine, cel mai bun antrenor cu care am lucrat a fost Profesorul Constantin. Am avut noroc că a rămas și Năstase afară. Nea Gică a schimbat un pic și sistemul, venise moda cu 4-4-2. Nea Gică făcea individualizare, dueluri cum ar fi fost pe teren, atacantul cu fundașul central, extrema dreaptă cu fundașul stânga, și tot așa. Ce antrenor mai lucrează acum așa? Pe mine mă lua la individualizare cu Florin Marin. Ce mă mai înjura ăsta.
De ce era mai bun antrenor Gheorghe Constantin decât Ienei?
După antrenament, nea Gică Constantin ne mai ținea câte o oră să tragem la poartă. Dar nu ne zicea să dăm gol, ci să tragem în bară, ca să avem precizie. Dar nu trăgeam în bară, dădeam exact în plasă, adică așa cum trebuia… Cică nu mai înveți când ești mare. Aiurea, se învață la orice vârstă. exercițiul e cheia perfecționării. Azi, dacă dă unul un exterior, se minunează comentatorii o zi întreagă. Atunci, toți dădeau exterioare lejer. Păi, Fane Petcu cum l-a făcut mare pe Lăcătuș? Numai cu exterioarele. Nea Gică Constantin se mai băga cu noi la câte o miuță. Doamne, nu se uita la minge, nici când primea, nici când pasa. Ce devieri, ce demarcări reușea. Era incredibil.
„Sunt unii acum la Steaua care n-aveau loc în Divizia C pe timpuri!”
Dar jucătorii cum erau? Liță Dumitru…
Liță Dumitru îmi zicea: «Fii atent, Zbârlitule, când îmi vine mingea și sunt cu fața la tribuna întâi, tu să fugi înspre centrul careului, că ți-o dau. Iei viteză maximă!». I-a venit mingea lui Liță, nici măcar nu era cu fața spre poartă, și a aruncat-o. Eu uitasem, l-am văzut că era orientat în altă direcție, n-am mai alergat. Dar el mi-a dat-o, cum îmi spunsese. «Ce ți-am zis, Zbârlitule?», striga Dumitru. N-am înțeles niciodată cum dădea pasele alea lungi, fără niciun efort.
Adrian Ionescu (tricou închis) într-un meci cu Sportul Studențesc, în poarta căreia era Dumitru Moraru
Ce părere aveți despre jucătorii din ziua de azi?
Azi nu mai sunt fotbaliști tehnici, doar rudimentari și pe forță. Sunt unii și pe la Steaua, care n-aveau loc nici în Divizia C atunci. Să nu-mi spună cineva că ăia prin Anglia pot să joace așa, din trei în trei zile, și să alerge atâta, fără să ia «bobolino» (n.r. – se referă la doping).
Cum ați pățit necazul cu accidentarea?
În 81, la un Steaua – Corvinul pe Ghencea, m-a luat Andone pe piciorul de sprijin și aia a fost: ligamente încrucișate rupte, ligamentul colateral rupt. Am vrut să centrez cu stângul și Andone m-a atacat pe dreptul. Am auzit «Crâc!». Și mi-am zis: «S-a terminat cu fotbalul!». M-a operat un doctor din Craiova, unul Radu, care l-a operat și pe Balaci. Ne-a «aranjat» pe amândoi. Am mai avut operații în 81, 82, 84. De fiecare dată, doctorii îmi ziceau: «Gata, te-am făcut perfect de data asta!». Și eu începeam recuperarea pentru musculatură, dar piciorul era tot bolnav. Așa m-am născut talent și am murit speranță. La 23 de ani, am terminat-o cu fotbalul! M-am ales cu o gonartroză, m-a operat doctorul Filipescu după revoluție și mi-a scos pietre din genunchi!
Ilie Ceaușescu i-a dat repartiție de muncă
După câțiva ani ați încercat o revenire.
Am mai jucat 1 an la Steaua Mecanică Fină și m-am dus la Farul, dar n-am jucat două meciuri acolo. În 86, mi-am luat adeverințe medicale că nu mai pot să joc, m-am dus la Ilie Ceaușescu și i-am explicat că nu mai pot să joc. M-a întrebat ce pregătire am. Eu, în 84, după ce m-am accidentat, am dat la facultate, la ASE, la Finanțe Bănci. Și mi-a dat repartiție ca adjunct la birou financiar la Otopeni, unde era divizia de elicoptere. Am lucrat acolo până în 1993.
Cum a fost la Revoluție la Otopeni?
În timpul revoluției, am văzut ce s-a întâmplat atunci cu cei veniți de la unitatea de jandarmi de la Câmpina, dar nu mai vreau să-mi mai amintesc, să mai vorbesc. Când am văzut ce se întâmplă, de atunci mi-am spus că vreau să plec din Armată. Și m-am luat de antrenorat. Am fost la Anticoroziv, apoi la Midia Năvodari, unde făcusem echipă frumoasă, cu Dragomir, Gherbezan, Robert Miu, fratele lui Iulian, de la Steaua, Arăpașu, Șimu. Am căutat să-i învăț pe toți, cum mă învăța și pe mine nea Gică Constantin. Am avut rezultate bune la Midia. Acolo m-am schimbat de vreo trei ori pe post cu Virgil Dridea. Când eu, când el. Dacă trecea un an, ziceau jucătorii: «A trecut un an, haideți la echipă!». Midia a mers bine cât timp în Consiliul de Administrație avea niște englezi, cărora le plăcea fotbalul. Când a luat Patriciu rafinăria, primul lucru a fost să închidă echipa de fotbal. După Midia, am fost cu Ion Ion în Bahrein, cu Tănăsescu în Arabia Saudită. Din 2002 am lucrat la CSS Nucet până în 2009. Din 2009, sunt liber profesionist.
Din 2009, n-ați mai avut nicio ofertă?
Nu mă ia niciun patron, fiindcă, zic ei, aș fi un tip conflictual, că mă cert cu șefii. Dar eu nu cer decât lucruri de bun simț. Dacă mă pui antrenor, lasă-mă să fac eu antrenamentele, tactica, schimbările. Nu veni în vestiar să mă faci de râs în fața jucătorilor și să-mi știrbești autoritatea în fața lor. N-aș fi acceptat ce face acum Becali: «Bagă-l p-ăla!», «Schimbă-l p-ăla». Acum patronii cred că se pricep la toate.
„Marcel Răducanu dribla mai bine ca Messi! Azi ar fi valorat 120 de milioane de euro!”
Adrian Ionescu despre munca în sectorul juvenil din urmă cu 50 de ani și de azi…
„În 65, când m-am dus eu la fotbal, ne dădeau ghete, echipament, ciocolată, bonuri de masă, bilete de tramvai. Acum dai bani ca să te duci la fotbal, dar nici nu te învață nimic. Am văzut câteva antrenamente la juniori și m-a apucat durerea de cap. Făceau tactic cu copii de 7 ani, dar ăia nu știau să facă o preluare. Îmi vine să urlu când văd cum lucrează acum cu copiii. Acum, copiii nici nu mai vin la fotbal, au gadgeturi, alte preocupări. Nu vedeți că nu numai noi, dar nici Olanda, de exemplu, nu mai produce jucători. Și ce școală de juniori aveau…”.
Adrian Ionescu despre primele fotbaliștilor de la Steaua în anii 70-80…
„Primele erau 800 de lei la o victorie acasă cu 1-0, 1.000 de lei la o victorie cu 2-0, 1.200 de lei de la 3-0 în sus. În deplasare, creșteau cu câte 200 de lei. Salariul era cam de 2.000 de lei. Mai luam indemnizațiile de efort de la Federație. Jucătorii de la echipele de pe locurile 1-4 luau câte 2.000 de lei, 5-8 câte 1.500 de lei și tot așa. În cupele europene, țin minte că dacă eliminam pe Nantes, în 79, urma să primim câte 10.000 de lei. În tur, pierdusem cu 3-2 la ei. Acasă, am condus cu 1-0. Eu am dat golul, dar apoi l-a eliminat pe Tudorel Stoica și au întors francezii”.
Adrian Ionescu despre sumele vehiculate azi pe transferuri și salarii și cât ar fi costat fotbaliști precum Răducanu sau Sameș…
„Acum, lucrurile au luat-o razna, mai ales cu prețurile și salariile plătite de chinezi. Marcel Răducanu dribla mai bine ca Messi, avea o viteză formidabilă, centru de greutate jos. Și se făcea că trage, se aruncau adversarii sanie, „cozonaci” le spunea el, apoi îi dribla scurt și trăgea. Dacă ar fi jucat acum, Marcel ar fi costat 120 de milioane de euro. Sau Sameș. Nici Iovan sau Bumbescu, care au luat Cupa Campionilor, nu puteau fi comparați cu Sameș. Ar fi costat enorm azi”.
Cum s-au făcut de râs steliștii pe Copacabana și ce a făcut marele Cruyff pe Ghencea
Adrian Ionescu despre experiențele la echipa națională…
„Am fost și pe la echipa națională, când era Valentin Stănescu antrenor. Era un mucalit. Dar și un dur. Doar pe Ilie Balaci nu l-a lovit niciodată. În rest, pe toți ne bătea! Mamă, mamă, ce pățeau Negrilă, Tilihoi, toți”.
Adrian Ionescu despre o poveste cu fotbaliștii Stelei pe Copacabana…
„Povestea Valentin Stănescu că a fost prin 74 cu Steaua într-un turneu în Brazilia. Și, la un moment dat, câțiva dintre băieți s-au dus să se plimbe pe Copacabana, unde jucau ăia fotbal în continuu. Le-au zis ălora că sunt fotbaliști și i-au băgat ăia în echipe, unul la o formație, altul la alta. Pe vreo doi i-au dat afară imediat, ziceau că sunt «praf», și ei erau jucători la Steaua”.
Adrian Ionescu despre Johan Cruyff…
„A fost cel mai mare jucător pe care l-am văzut pe viu. Ce viteză, ce schimbări de direcție, ce driblinguri, ce tehnică… Când a venit cu FC Barcelona pe Ghencea, în 1977, la pauză nici n-a intrat în vestiar. A stat toată pauza pe culoar și a fumat. Liță Dumitru, când a auzit că trebuie să-l țină pe Cruyff, i-a zis lui Ienei: «Vrei să mă fac de râs? Să-mi dai un fular, că o să fac otită!»”.
Liță Dumitru și Johan Cruyff (dreapta), înainte de Steaua – FC Barcelona 1-3, în 1977
Adrian Ionescu despre vicii…
„Din 2008, n-am mai pus țigară în gură și n-am mai pus gura pe alcool. Înainte, mai beam și eu. Acum m-am echilibrat. Pe vremea mea, mai beau jucătorii, fiindcă altceva n-aveau ce face”.
Adrian Ionescu despre traiul actual…
„Nu câștig cum mi-aș dori, dar gândesc pozitiv. Nu mă vait. Mă bucur de ceea ce am”.
CV
Adrian Mihail IONESCU
Născut: 17.05.1958 (București)
Post: atacant
În Divizia A și Cupa României
Debut campionat: 24.10.1976, Steaua – FC Bihor 2-1
Debut cupă: 19.04.1978, Steaua – Politehnica Iași 2-2, 5-6 d.l.dep. (a marcat un gol)
sezon echipă camp cup
1976-77 Steaua 4/0 0/0
1977-78 Steaua 17/1 1/1
1978-79 Steaua 24/1 5/4
1979-80 Steaua 31/10 5/0
1980-81 Steaua 29/4 3/0
1981-82 Steaua 3/2 0/0
Total: 108j/18g 14j/5g
A cucerit cu Steaua un titlu în 1977-78 și o cupă în 1978-79. De asemenea, a fost campion național de juniori în 1975-76.
În Divizia B
1985-86 Mecanică Fină București
1986-87 Farul Constanța
În echipa națională
Debut: 18.05.1980, Cehoslovacia – România 2-1 (a marcat un gol)
Total: 3j/1g
În echipa națională U21
Debut: 29.10.1977, România – Spania 4-0
Total: 8j/0g
În cupele europene
Debut: 30.08.1978, Steaua București – AS Monaco 2-0
Total: 7j/1g
Statistică: Răzvan Toma