Adrian Enache (43 de ani), Lucian Viziru (33 de ani), Aurelian Temişan (37 de ani), George Mihăiţă (61 de ani) sau Adriean Videanu (47 de ani) sunt doar câteva vedete care au cochetat în copilărie sau în tinereţe cu fotbalul de performanţă, înainte de a face carieră în muzică, actorie sau în politică.

Dincolo de faptul că au devenit vedete, cântăreţii Adrian Enache şi Aurelian Temişan, actorii George Mihăiţă şi Lucian Viziru şi politicianul Adriean Videanu mai au ceva în comun. Toţi cinci au practicat în copilărie sau în tinereţe cel mai iubit sport al Planetei, visând la un moment dat să devină fotbalişti celebri.

Enache, convocat la naţionala de juniori

Adrian Enache a fost legitimat la Dunărea Galaţi, prinzând inclusiv lotul de juniori al României la vârsta de 10 ani, înainte de a se îndrăgosti iremediabil de muzică. Chiar dacă a abandonat de mult timp sportul de performanţă, Enache continuă să joace regulat fotbal, fiind căpitanul echipei naţionale a artiştilor.

Lucian Viziru, fostul component al formaţiei “Gaz pe Foc”, reprofilat între timp ca actor de telenovele, a fost legitimat la Ixim Bucureşti, în timp ce cântăreţul Aurelian Temişan a renunţat în adolescenţă la o promiţătoare carieră de portar, începută la Craiova, în favoarea celei muzicale.

Fotbalul a reprezentat prima iubire şi în cazul îndrăgitului actor George Mihăiţă, fost junior la Flacăra Moreni, sau în cel al politicianului Adriean Videanu. Actualul ministru al Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri în Guvernul României a jucat timp de trei ani la Petrolul Videle, în liga a III-a, pe când era student.

Rod Stewart a fost mijlocaş în Liga a III-a

Celebrul cântăreţ spaniol Julio Iglesias (66 de ani) a fost portar la echipa de juniori a clubului Real Madrid, dar a renunţat la sport în urma unui accident de maşină produs în 1963. Papa Ioan Paul al II-lea (decedat în 2005), scriitorul Albert Camus (decedat în 1960), tenorul Luciano Pavarotti (decedat în 2007), rockerul Rod Stewart (65 de ani), care a jucat ca mijlocaş la Brentford, în liga a III-a scoţiană, şi actorul Sir Thomas Sean Connery (79 de ani) au practicat la rândul lor fotbalul, înainte de a deveni cunoscuţi în alte domenii.

 
 

Urmărește-ne pe Google News