În copilărie, Remus s-a gândit serios la meseria pe care avea s-o aleagă când va creşte. Şi asta pentru că fiind din Valea Jiului singurele locuri de muncă palpabile pentru zona respectivă erau cea de miner sau cea de poliţist.  Şi pentru că ideea de a lucra în mină nu i-a surâs, a ales să devină un veritabil om al legii.
Născut din tată campion balcanic la lupte libere şi mama campioană naţională la Judo, Remus s-a apucat de mic copil de sport sub stricta îndrumare a tatălui său. După ani buni însă a abandonat luptele libere  pentru a trece la artele marţiale, mai exact la stilul Jiu-Jiuţiu, sport pe care îl practică şi în ziua de azi. Şi pentru că este foarte bun în ceea ce face, luptătorul a câştigat nenumărate titluri, însă de departe cel mai important este cel de Campion european.
„Există o vorbă şi anume -când te apuci de jiu-jitsu se apucă şi el de tine- deci probabil că n-am să mă pot lăsa niciodată”, ne spune Remus râzând.
„Sportul şi meseria mea merg mână în mână şi-l recomand tuturor colegilor. Mai mult decât atât în clipa în care stau faţă-n faţă cu adversarul, uite de rate şi de toate problemele, îmi eliberez mintea şi nu mă gândesc decât să fiu un pic mai deştept decât el pentru a-l învinge”, mărturiseşte poliţistul.
Următoarea competiţie la care Remus ar trebui să participe este Campionatul Mondial ce va avea loc în America în luna iunie a acestui an. Însă nu este sigur dacă va ajunge acolo din cauză că are nevoie de un sponsor care momentan nu există.
De două ori pe săptămână, Remus îşi antrenează şi o parte dintre colegii de breaslă care doresc să ştie să se apere sau să lupte mai bine. Pe lângă dragostea pe care o poartă pentru sportul ce-l practică, campionul este şi instructor de tragere (n.r. tragere cu pistolul). Şi pentru că este unul dintre cei mai buni, în 2010 a  câştigat locul trei la Campionatul Naţional de IPSC(Confederaţia Naţională de Tir Dinamic).

 
 

Urmărește-ne pe Google News