Manchester United nu mai vrea să aibă rezultatele din sezonul trecut, când a ratat titlul, Cupa Angliei şi Liga Campionilor şi nu s-a calificat în cupele europene. ”Diavolii Roşii” s-au întărit  serios şi, după ce l-a transferat pe Ander Herrera, l-a achiziţionat şi pe unul dintre cei mai tineri jucători din Premiere League, Luke Shaw (19 ani), de la Southampton. Acesta a semnat un contract pe patru ani, cu opţiune de prelungire pe încă un sezon.

Shaw a fost selecţionat în lotul Angliei pentru Campionatul Mondial şi a jucat în ultima partidă, contra Costa Rica (0-0), când selecţionerul Roy Hodgson a folosit rezervele, englezii nemaiavând şanse la calificare.

Prin evoluţiile sale, Shaw a atras atenţia cluburilor importante din Europa, Real Madrid, Bayern şi Chelsea dându-i târcoale tânărului fotbalist. Cea mai insistentă a fost Manchester United, care a plătit 28,5 milioane de lire sterline.

Nici nu a ajuns bine în curtea ”diavolilor roşii” şi deja tânărul fundaş a intrat în primul scandal. Astfel, de cîteva zile pe site-urile tabloide din Anglia umblă vestea că Luke Shaw ar fi implicat într-o relaţie amoroasă cu bomba sexy, Shelby Billingham (21 de ani).

Focoasa brunetă este un fotomodel de succes în Anglia şi totodată  imaginea postului de televiziune britanic MTV.  

“Sunt entuziasmat că am semnat cu Manchester United. Am fost la Southampton de la 8 ani şi vreau să le mulţumesc tuturor pentru susţinere. Vreau să progresez în carieră şi cred că United este clubul ideal pentru mine. Abia aştept această etapă din viaţa mea, am numai de învăţat de la jucătorii de clasă care sunt aici”, a declarat Shaw pe site-ul oficial al clubului.

 
 

Urmărește-ne pe Google News