Cristi Ianu (30 de ani) e cel mai eficient atacant român al momentului. Legitimat în liga a doua helvetă, la Lausanne Sports, vărful născut în Timișoara a reușit 8 goluri în primele șapte etape la stagiunii. Sâmbătă seară, Ianu a înscris golul victoriei echipei sale la Biel, 1-0, transformând un penalty în minutul 59.
Ianu și-a purtat, practic, de unul singur echipa pe locul secund, semnând 8 din cele 9 goluri reușite de Lausanne, locul doi după șapte runde, la patru ”lungimi” de liderul Wohlen (16 puncte).
Cristian Ianu s-a născut pe 16 octombrie 1983, la Timişoara, şi a ajuns în Elveţia în 2003, când a fost achiziţionat de Bellinzona şi a evoluat la această echipă până în 2007. Atacantul a mai jucat ulterior la Aarau (2007-2009), FC Lucerna (2009-2011), Wohlen (2012-2013) şi FC Sion (2012 şi 2013-2014). În sezonul 2006-2007, a fost golgheterul ligii secunde din Elveţia, iar ediţia 2009-2010 a încheiat-o pe locul doi în clasamentul golgheterilor primului eşalon din ”Ţara Cantoanelor”, cu 21 de reuşite.
Cristian Ianu s-a aflat la un moment dat în cărţi pentru a fi convocat la naţionala României, dar a avut ghinionul să se accidenteze grav atunci când se afla pe val. Atacantul a suferit o fractură de tibie în 2010, pe când se afla la Lucerna şi evolua într-un meci cu FC Basel.