Raliul Iaşiului s-a terminat mai bine decât a început pentru două dintre echipajele Napoca Rally Academy prezente la start, dar ambiţiile echipei erau mai mari pentru penultima etapă din Campionatul Naţional de Raliuri Dunlop. 

Sâmbătă, în ultima zi a Raliului Iaşiului, au fost programate 7 probe speciale cu o lungime de 71,25 km. După prima zi, cele trei echipaje Napoca Rally Academy se aflau în top 9, iar două dintre ele au reuşit să-şi îmbunătăţească poziţia din clasament. Aflaţi pe trei după prima zi, Bogdan Marişca şi Carmen Poenaru nu au mai ajuns la sosire fiind nevoiţi să abandoneze după o ieşire în decor pe speciala a patra.

Simone Tempestini şi Dorin Pulpea au avut cea mai bună evoluţie dintre echipajele Napoca Rally Academy pe ultimele şapte probe speciale. Juniorul Napoca Rally Academy a câştigat patru probe speciale, pe super specială având acelaşi timp cu Edwin Keleti, şi a urcat cinci locuri în clasamentul general de pe poziţia a noua până pe 4. “Am avut o zi mai bună şi sunt mulţumit de ritmul pe care l-am avut. Dacă nu ar fi fost problemele tehnice din prima zi şi lipsa de vizibilitate pe probe din cauza prafului sunt sigur că puteam obţine mai mult aici”, a spus Simone Tempestini, care a terminat pe locul trei la clasa 2 şi pe 1 în clasamentul Juniorilor. 

Dacă în prima zi Marco Tempestini a avut probleme de vizibilitate din cauza prafului, în ziua a doua pilotul NRA a avut şi mai multe probleme. Chiar şi aşa, Marco Tempestini şi Toni Avram au încheiat etapa de la Iaşi pe locul 6 la general. “După două etape în care am abandonat am reuşit să terminăm aici. Acesta este singurul lucru bun, pentru că nu sunt mulţumit deloc de rezultat. Am avut probleme în ziua a doua cu unitatea electronică de control a maşinii care a dat tot felul de erori. Totuşi mă bucur că am terminat şi că pe unele probe am avut timpi competitivi”, a spus Marco Tempestini. 

Raliul Harghitei, ultima etapă din Campionatul Naţional de Raliuri Dunlop, este programat în weekendul 26 – 27 septembrie.

 
 

Urmărește-ne pe Google News