VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 7

Americanii au ştiut să profite de ezitările ”stejarilor” în defensivă, marcând două încercări după acţiuni rapide. Şi cum la două penalităţi Florin Vlaicu a trimis balonul în stâlpul din dreapta al buturilor adverse, SUA a avut avantaj substanţial la pauză: 17-3.

În a doua parte a disputei, România a dominat, marcând un eseu de penalizare şi un altul prin Carpo. Însă, deşi a câştigat această repriză (14-10), naţionala noastră n-a putut evita înfrângerea şi pierderea Cupei Pershing, pusă în joc, în premieră, de FR de Rugby.

”Pe greşelile noastre de apărare ei au înscris trei eseuri. Astea ne-au costat. E adevărat că noi am făcut doar patru antrenamente împreună cu jucătorii veniţi din străinătate. Acum, avem la dispoziţie o săptămână să remediem ceea ce a fost greşit”, ne-a declarat Florin Vlaicu, autor a 7 puncte. În următorul test, programat sâmbătă, tot la Bucureşti România va întâlni Japonia.

 
 

Urmărește-ne pe Google News