Fostul şef al arbitrilor a plâns
După cinci ore şi jumătate de audieri şi după ce avocaţii apărării şi-au susţinut pledoaria, instanţa a anunţat că va da astăzi verdictul în acest caz. La final, Avram a cedat nervos şi a izbucnit în plâns.
Acuzat că ar fi primit mită 19.000 € de la Ţerbea pentru a delega arbitri agreaţi de formaţia mureşeană, fostul “fluieraş” a mai dat de o belea: Curtea de Apel a admis ieri probele depuse de DNA cu privire la săvârşirea unei noi infracţiuni de către Avram: fals şi uz de fals. Concret, ex-oficialul FRF, reţinut sâmbăta trecută, a fost acuzat că ar fi semnat un document al Comisiei Centrale a Arbitrilor cât timp era în arest, lucru interzis de lege.
Explicaţii SF date de cei doi
Acuzat că ar fi primit de la Ţerbea o mită 19.000 € de la pilotul care l-a transportat cu elicopterul la Tg. Mureş, Avram a negat, susţinând că omul de afaceri a vrut să-i dea un tablou în basorelief: “Ţerbea mi-a propus un basorelief, dar i-am spus că fără chitanţă fiscală nu-l iau. Nu am văzut tabloul”. Ţerbea şi-a susţinut prietenul: “Nu ştiu dacă basorelieful a ajuns în elicopter. Nu am fost curios să văd cadoul pe care i l-am făcut!”. Una dintre judecătoare s-a arătat cea mai interesantă de fotbal, cu toate că în instanţă se afla şi un bărbat! Aflată în sală, Elena, soţia fostului şef al CCA, a întrerupt şedinţa, comentând la întrebările instanţei, fiind la un pas să fie evacuată.
Din stenogramele DNA
Dialog Avram – Cristi Borcea, după meciul din etapa a 4-a, Sportul – Dinamo, 0-2
- A: Trebuie să-i înţelegi şi pe ei, ca arbitri, că nu pot chiar aşa… Trebuie să pună un pic, să-i sperie… Valentin te-a lăsat non-stop! (Valentin Avram, arbitru asistent, fiul lui Vasile Avram)
- B: Da, da în prima repriză ce m-am speriat… Am crezut că-mi stă inima!
- A: Da, dar a fost ofsaid… Era doi metri în ofsaid, n-avea ce să facă băiatu…
- B: Dom preşedinte, da totuşi să nu-mi dea şi mie un 11 m, deloc?
- A: Step by step. Step by step! …………………..
- B: Deci câte-ţi trebuie? Zi!
- A: Câte poţi tu.
- B: Păi zi, câte-ţi trebuie, cincizeci, câte vrei…
- A: Cât?
- B: Cincizeci, cât îţi trebuie? Ce să faci cu zece… cincizeci… cât…
- A: Adu-mi cât poţi tu. Dar cât mai repede, te rog!
sursă: Gazeta Sporturilor
Cristi Borcea, acţionar Dinamo:
“Asta e culmea! Cum să mă acuze cineva pe mine sau pe Dinamo că am avut arbitrii de partea noastră? Păi, cât timp a fost Vasile Avram la şefia CCA, chiar presa a scris că am fost cei mai dezavantajaţi din Liga I, iar Dinamo a terminat numai pe 6! Ce avantaje sunt astea?!”