Zeci de maşini de peste 500 de cai putere s-au întrecut în primul Grand Prix organizat de Romanian Drift Community. La capătul celor şapte ore de întrecere, în care cei mai buni piloţi din ţară au încercat să-i impresioneze pe cei 1.000 de spectatori cu derapaje controlate cât mai sofisticate, Călin Ciortan a fost declarat primul campion al viitoarei serii de competiţii autohtone. De altfel, Ciortan este şi cel care are cel mai bogat palmares dintre piloţii români, cucerind în trecut inclusiv titlul de campion european. Show-ul a fost întregit de apariţia unui tir DAF, abilităţile pilotului smulgând ropote de aplauze.

Încă de la primele ore ale dimineţii, piloţii au ajuns în Târgul Auto Vitan, acolo unde a fost amenajat circuitul. Au turat motoarele, au încins cauciucurile. Timp de o oră, aceştia s-au încălzit pentru adevărata competiţie. Battle-urile în care piloţii se urmăresc reciproc la o distanţă foarte mică, de sub un metru şi la o viteză apreciabilă, au făcut deliciul fanilor, care au rămas de-a lungul întregii zile. Inclusiv primarul Cristian Popescu Piedone, impresionat de ce vedea la televiziunile de ştiri, a venit curios pentru a-i urmări la lucru pe nebunii frumoşi ai automobilismului. Florentin Petre, fraţii Stoica, Doiniţa Oancea, Alina Plugaru sau Andrei Coman au fost printre vedetele care au încercat senzaţiile tari din dreapta piloţilor cu ocazia sesiunilor de Taxi Drift, în timp ce Mihai Chiţu şi fostul internaţional Daniel Prodan au preferat să vadă spectacolul de pe margine.

Cadoul Înaltei Curți pentru impostorii din decembrie 1989: Judecătorii îi ajută pe Ion Iliescu și pe oamenii săi să-și păstreze certificatele de revoluționari
Recomandări
Cadoul Înaltei Curți pentru impostorii din decembrie 1989: Judecătorii îi ajută pe Ion Iliescu și pe oamenii săi să-și păstreze certificatele de revoluționari

Augustin Viziru şi-a dat examenul

Pentru Augustin Viziru a fost o zi importantă deoarece în cadrul Grand Prix-ului a dat şi un prim examen pentru a deveni pilot profesionist de drift. Actorul în vârstă de 34 de ani a susţinut proba pentru primul modul, care constă în controlarea maşinii în jurul unui punct fix, iar după aproximativ 15 minute de condus, examinatorii l-au felicitat şi i-au oferit o primă recunoaştere. Drumul până la competiţiile oficiale este lung deoarece Viziru mai are de parcurs câteva module. “Sigur o voi face, e un sport extraordinar de spectaculos”, a spus actorul. Tot duminică trebuie să susţină examenul şi CRBL. Cântăreţul a absentat însă nemotivat, deşi în dimineaţa evenimentului confirmase încă o dată participarea. Aceştia s-au pregătit pentru examen la Academia de Drift, înfiinţată de curând de Romanian Drift Community, acolo unde trainer este experimentatul Marius Mitrache. Un modul costă doar 100 de euro, iar în aceşti bani intră toate consumabilele, maşina, cauciucurile şi partea teoretică. La final, vei face fără probleme derapaje în jurul unui punct fix.

GALERIE FOTO DE LA GRAND PRIX AICI

Un tir şi un puşti de 15 ani, vedetele zilei

Între calificări şi sferturile de finală ale competiţiei de drift, pe circuit şi-a făcut apariţia şi un tir DAF, care a intrat în competiţie inclusiv cu un turism. Momentul senzaţional a fost gustat din plin de publicul care atârna precum ciorchinele în circuitul improvizat. De altfel, România nu dispune în momentul de faţă de vreun circuit omologat internaţional. Mirosul puternic de cauciuc încins nu le-a tăiat aripile spectatorilor, dornici să vadă măiestria piloţilor de drift. La numai 15 ani, Alin Grădinaru a impresionat pe toată lumea, atunci când a ieşit la volan pe circuit, fiind de altfel unul dintre şoferii vedetelor pentru Taxi Drift. Un alt tânăr talent este Iulian Jumuga, în vârstă de 19 ani, care acum se poate mândri că se află printre cei mai buni piloţi din ţară. „La 14 ani am început să conduc, iar la 15 ani tatăl meu mi-a dat un BMW pe mână”, spune el. Efectele pirotehnice şi fetele frumoase nu au lipsit de la evenimentul unde şampania dedicată campionilor a fost băută la scurt timp după ce sticlele au fost tăiate cu o sabie.

Cât de greu au câștigat femeile din România dreptul la vot. Sfatul pentru „candidații în rochie”: „Să se bucure de fericitul privilegiu de a nu fi amestecate în luptele partidelor”
Recomandări
Cât de greu au câștigat femeile din România dreptul la vot. Sfatul pentru „candidații în rochie”: „Să se bucure de fericitul privilegiu de a nu fi amestecate în luptele partidelor”

O pasiune scumpă

Grand Prix-ul Drift Community a fost printre puţinele competiţii de drift din România în care câştigătorii au beneficiat de premii substanţiale. De altfel, driftul este considerat în acest moment o pasiune extrem de scumpă. Marius Mitrache, unul dintre cei mai buni piloţi din România, deţine un Nissan Skyline din anul 1995, care a costat 6.000 de euro. Îmbunătăţirile au reprezentat de două ori mai mult decât preţul maşinii: suspensia – 1.000 de euro, diferenţial special pentru drift – 800 de euro, upgrade de 150 de cai putere – 7.000 de euro, ambreiaj – 700 de euro, kit pentru unghi de virare mărit – 2.000 de euro, volan şi contact general – 150 de euro, scaune şi century special – 800 de euro, cuşcă – 600 de euro şi frână de mână – 250 de euro. Mai mult, maşina trebuie uşurată şi tăiate toate componentele grele din interior. Acum, capota şi portierele sunt din fibră, schimbare care a costat 1.500 de euro. Dacă Marius a scos din buzunar 14.800 de euro pentru a-şi aduce maşina la un nivel competitiv, costurile pot ajunge până la 50.000 de euro.





Cum arată buletinul de vot pentru alegerile prezidențiale din 24 noiembrie!
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

LIVE TEXT Alegeri prezidențiale 2024, turul 1 - prezență, declarații. MAI: Nu au fost înregistrate incidente grave
Știrileprotv.ro
LIVE TEXT Alegeri prezidențiale 2024, turul 1 - prezență, declarații. MAI: Nu au fost înregistrate incidente grave
Cum arată soția candidatului la președinție Călin Geogescu și cu ce se ocupă! Acum s-a aflat tot
Viva.ro
Cum arată soția candidatului la președinție Călin Geogescu și cu ce se ocupă! Acum s-a aflat tot
Fetele Danei Budeanu au împlinit 20 de ani. Gemenele Maria și Dana sunt leite mama lor. Emoționant ce a povestit Dana Budeanu despre ele
Libertateapentrufemei.ro
Fetele Danei Budeanu au împlinit 20 de ani. Gemenele Maria și Dana sunt leite mama lor. Emoționant ce a povestit Dana Budeanu despre ele
Exit Poll ora 16:00 – Alegeri Prezidențiale 2024, turul 1 pe surse! Bătălie colosală între Simion şi Lasconi! Rezultate contradictorii în numărătoarea CURS, AVANGARDE și CIRA
FANATIK.RO
Exit Poll ora 16:00 – Alegeri Prezidențiale 2024, turul 1 pe surse! Bătălie colosală între Simion şi Lasconi! Rezultate contradictorii în numărătoarea CURS, AVANGARDE și CIRA
„Călătorie în viitor”. Trei detalii care l-au uluit în Coreea de Sud pe fostul golgeter al României: „Știi cum iau ei bacșișul? M-a frapat, chiar exagerează”
GSP.RO
„Călătorie în viitor”. Trei detalii care l-au uluit în Coreea de Sud pe fostul golgeter al României: „Știi cum iau ei bacșișul? M-a frapat, chiar exagerează”
Ana Baniciu a dezvăluit noi imagini inedite cu casa veche de un secol în care locuiește cu soțul și fiul lor. Cum a contribuit artista la design: „Vă eram datoare” VIDE
Elle.ro
Ana Baniciu a dezvăluit noi imagini inedite cu casa veche de un secol în care locuiește cu soțul și fiul lor. Cum a contribuit artista la design: „Vă eram datoare” VIDE
Fiica unei vedete, surprinsă în ipostaze afectuoase cu o colegă. Imaginile s-au viralizat / FOTO
Unica.ro
Fiica unei vedete, surprinsă în ipostaze afectuoase cu o colegă. Imaginile s-au viralizat / FOTO
Platforma „educațională” a lui Andrew Tate Hustler’s University, spartă de hackeri
Financiarul.ro
Platforma „educațională” a lui Andrew Tate Hustler’s University, spartă de hackeri
Un român de 100 de ani a votat la o secţie din Munchen
Observatornews.ro
Un român de 100 de ani a votat la o secţie din Munchen
Horoscop 24 noiembrie 2024. Săgetătorilor li se acordă o atenție specială, poate chiar fără să fie conștienți de asta, din partea unui întreg grup
HOROSCOP
Horoscop 24 noiembrie 2024. Săgetătorilor li se acordă o atenție specială, poate chiar fără să fie conștienți de asta, din partea unui întreg grup

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI