Andreea Răducan, preşedinte al FRG, prezentă luni la ”Gala laureaţilor” CSA Steaua Bucureşti, a confirmat că Marius Urzică a fost numit ca antrenor principal după o analiză completă a activităţi loturilor din ultima perioadă alături de COSR şi MTS.

Libertatea a scris încă din octombrie despre negocierile pe care Marius Urzică le-a purtat cu FRG și COSR.

”După această evaluare a activităţii de la loturi, s-a luat decizia să schimbăm colectivul tehnic de la băieţi. Nu este vreun parti-pris, de o dorinţă de a lucra cu cineva sau cu altcineva, important e ca oamenii care sunt acolo să aibă aceeaşi dorinţă de a atinge performanţa.

Este fără doar şi poate un moment delicat pentru gimnastica românească, suntem conştienţi cu toţii. Atâta vreme cât am acceptat şi eu să fac acest pas şi Marius a acceptat acest pas de a prelua echipa, cred că fiecare dintre noi, alături de echipele noastre trebuie să ne asumăm această perioadă de tranziţie, deloc simplă, cu rezultate aşa cum le ştiţi. E foarte dificil în continuare să poţi explica unui român că gimnastica merge la competiţii şi nu mai obţine performanţe.

E un sport de tradiţie care a adus atâta bucurie oamenilor şi oamenii refuză pur şi simplu să creadă că nu am găsit încă drumul potrivit pentru a participa la CM, JO şi a aduce în continuare medalii. Trag nădejde şi sper că cu răbdare, încredere şi susţinere, cu oameni pasionaţi în jurul nostru vom reuşi să ne găsim calea. Deşi sunt preşedinte al FRG, nu eu sunt singura care ia deciziile. Avem un comitet executiv şi o echipă în cadrul federaţiei cu care ne consultăm, aşa că sper să luăm deciziile cele mai înţelepte”, a declarat Andreea Răducan, citată de Agerpres.

Preşedinta FRG a adăugat că deocamdată la lotul feminin a rămas acceaşi conducere, cu antrenorul principal Nicolae Forminte: ”La fete nu avem nicio modificare. Deocamdată este acelaşi colectiv tehnic, singura schimbare despre care putem discuta este cea de la echipa masculină”.

Urzică, 42 ani, a intrat în staff-ul lotului naţional de seniori în 2010, iar în 2014 a decis să plece să antreneze în Qatar, când Ioan Suciu a fost numit antrenor coordonator.

Răducan a precizat că Marius Urzică va putea să-şi aleagă singur noul staff, dar în urma unor consultări: ”Atât timp cât ne putem consulta îşi poate alege parte din antrenori. Nimeni nu îşi doreşte altceva decât dorinţă de muncă şi dorinţă de a obţine performanţă”.

Obiectivele lui Urzică vor fi stabilite la începutul anului viitor, după ce antrenorul va evalua gimnaştii din lot.

”E dificil să vorbim foarte clar de un obiectiv, sigur dorinţa noastră este aceea de a avea echipe la JO 2020 de la Tokyo, atât la fete cât şi la băieţi. Este foarte important ca Marius să ajungă în ţară. În momentul în care va ajunge în România şi va face şi o evaluare din punctul său de vedere, ne putem gândi care sunt sportivii pe care ne putem baza, cei care nu au probleme de sănătate şi au potenţial de a progresa până la competiţiile premergătoare JO.

Dacă ar fi avut pretenţii financiare, ar fi rămas în Qatar pentru că e mult mai bine plătit decât o putem face noi în România. Este un om care îşi doreşte să facă performanţă şi noi am apreciat foarte mult acest lucru şi asta ne dorim”, a adăugat Andreea Răducan.

Marian Dărgulescu, fost coleg de echipă cu Urzică, nu crede că va fi o problemă pentru a se adapta la rigorile noului antrenor cu care a mai colaborat din această postură: ”Ne ştim de atât de mulţi ani, ca şi colegi , sportivi.

Am testat şi postura cu eu sportiv şi el antrenor, nu cred că vom avea probleme. Am schimbat atâţia generaţii de sportivi şi antrenori şi întotdeauna am reuşit să găsesc o cale de mijloc, mai ales că noi cu toţii avem acelaşi scop, să fim cei mai buni în ceea ce facem noi. Cu siguranţă, fiecare antrenor va veni cu metodele lui de pregătire, dar eu am reuşit să mă adaptez oricărei metode de pregătire de până acum şi nu cred că voi avea probleme nici de acum înainte.

Repet, ne cunoaştem bine am stat mai mult cu el decât cu nevasta, aşa că nu sunt probleme. Anul viitor vreau să fiu sănătos şi îmi doresc să vin cu medalii acasă, atât de la CE cât şi de la CM.Îmi doresc să reuşesc să am un exerciţiu la sol cu notă de plecare cât mai mare şi îmi doresc să învăţ cel puţin o nouă săritură, va trebui să cresc nota de plecare”.


Citește și: Visul doctorului Adrian Crăciun, salvatorul copiilor născuți prematur la Maternitatea Cantacuzino: multe fotografii la panoul de ”absolvenți”

 
 

Urmărește-ne pe Google News