Moment incredibil înainte de executarea penalty-ului: atacantul francez Joel Thomas (25 de ani), jucătorul faultat, a vrut să bată, deşi antrenorul Nicolo Napoli îl desemnase pe Moutinho! Lovitura de la 11 metri a fost întârziată din cauza că Thomas ţinea în mâini balonul şi nu voia să îi dea drumul! Circul a durat trei minute! Până la urmă, Thomas a cedat şi a fost schimbat! Însă Moutinho a ratat şi a rămas 1-0 pentru Petrolul. Joel Fabrice Goho Bah Thomas e numele “nebunului”. Tatăl lui e din Cote DIvoire, mama e din Guadelupa, iar el s-a născut la Caen (Franţa) şi joacă pentru Mali! Sosit liber de contract în România, părea vârful de care echipa avea nevoie. Însă pe cât de puternic e (are 1,90 m), “Anelka de Severin” (un gol în acest sezon) e tot atât de indisciplinat!

 
 

Urmărește-ne pe Google News