Meciul Franța – Elveția a fost unul cu răsturnări dramatice de situație. Elveţia a condus cu 1-0, a ratat un penalty, iar Franţa a întors scorul în doar două minute prin Benzema şi a făcut 3-1 în minutul 75, prin golul lui Pogba. Apoi, elvețienii au marcat două goluri în ultimele 9 minute regulamentare și au egalat, împingând meciul în prelungiri.

Scorul a rămas neschimbat în cele două reprize de prelungiri, astfel că s-a trecut la loviturile de departajare.

La penalty-uri, Mbappe a ratat ultima lovitură și Elveția s-a calificat în sferturile de finală ale Euro 2020, stopând seria de invincibilitate a Franţei, 20 de partide consecutive fără eșec.

Mbappe ratează ultima lovitură de departajare și trimite Elveția în sferturile de finală ale EURO 2020. Foto: EPA

Franţa – Elveţia 3-3 (0-1, 3-3), după prelungiri; 4-5, la loviturile de departajare – optimile de finală ale EURO 2020

Au marcat: Karim Benzema (57, 59), Paul Pogba (75), respectiv Haris Seferovic (15, 81), Mario Gavranovic (90)

Loviturile de departajare (5-4 pentru Elveția):

  • Elveţia: Gavranovic, Schar, Akanji, Vargas și Mehmedi au marcat.
  • Franța: Pogba, Giroud, Thuram și Kimpembe au marcat / Mbappe a ratat.

Cartonaşe galbene: Varane (30), Elvedi (32), Rodriguez (61), Xhaka (76), Coman (88), Pavard (91), Akanji (108)

Au evoluat următoarele echipe:

Franţa: Lloris – Varane, Lenglet (Coman 46 /Thuram ‘111), Kimpembe – Pavard, Pogba, Kanté, Rabiot – Griezmann (Sissoko 87) – Benzema (Giroud 93), Mbappé. Selecţioner: Didier Deschamps

Elveţia: Sommer – Elvedi, Akanji, R. Rodriguez (Mehmedi 87)- Widmer (Mbabu 74), Freuler, Xhaka, Zuber (Fassnacht 80) – Shaqiri (Gavranovic 74), Embolo (Vargas 80) – Seferovic (Schar 97). Selecţioner: Vladimir Petkovic

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 9

 
 

Urmărește-ne pe Google News