Cu toate că a negat participarea la ediția următoare a campionatului Franței cu o echipă comună, Manuel Merin, președintele lui l’Aviron Bayonnais, și-a informat jucătorii despre discuțiile pe care le-a purtat cu omologul său de la Biarritz Olympique, Serge Blanco.
Cele două cluburi, două dintre cele mai importante din rugby-ul francez, nu stau chiar pe roze din punct de vedere sportiv în momentul de față. Fondată pe 14 septembrie 1904, triplă campioană a Franței (1913, 1934, 1943), echipa din Bayonne ocupă penultimul loc în prima ligă (Top 14), luptându-se pentru a se salva de la retrogradare cu Castres, Grenoble și Brive. Ceva mai ”tânără” (a luat ființă în 1913), Biarritz Olympique stă și mai prost. Finalista Cupei Europei din 2006 și 2010 a ratat intrarea în semifinalele din liga a doua (Pro D2), implicit revenirea în elită – s-a clasat pe locul 7 după ce a pierdut (28-29) cu Dax, în ultima secundă.
Își propun un buget de 20 de milioane de euro
Firește că această situație nu este acceptabilă pentru cele două cluburi. Mai cu seamă că ele s-au prezentat cu bugete la care echipele noastre de rugby, de pildă, nici măcar nu visează: Bayonne a avut 15,76 milioane de euro, iar Biarritz ”doar” 11,07 milioane. Deloc întâmplător, noua echipă ar urma să pornească la drum cu un buget de cel puțin 20 de milioane de euro. Iar aceasta nu este singura problemă care urmează să fie rezolvată. Una dintre ele este aceea a numelui ce va fi purtat de ea, existând mai multe variante: Euska XV, Euskal Rugby Club sau Pays Basque Rugby. Cât despre culori și stadion lucrurile par a fi mai simple. Echipamentul va fi verde, alb și roșu, iar meciurile se vor disputa pe stadioanele din Bayonne (”Jean Dauger”, 17.000 de locuri) și Biarritz (Aguilera, 13.500), alternativ.
Fuziunea dintre Bayonne și Biarritz nu este singura despre care se discută în rugby-ul francez. Pe lista selecționatelor provinciale de rugby ce ar putea să apară în viitorul apropiat, în Hexagon, se află cele rezultatele în urma contopirii următoarelor cluburi: Dax și Mont-de-Marsan, Pau și Tarbes, Lyon și Bourgoin, Narbonne, Carcassonne, Beziers și Perpignan, Stade Francais și Racing-Metro 92, Vannes și Saint-Nazaire. Iar rugby-ul nu este singurul sport care tinde să adopte sistemul anglo-saxon al francizelor. Parisul a devenit major în volei după fuziunea echipelor masculine PSG și PUC.