Îl apreciază pe Gigi Becali

“E ca şi cum aş începe o viaţă nouă în România. Fotbalul european e mult mai tacticizat decât cel brazilian, care se joacă mai mult cu sufletul decât cu mintea. Jucătorii de acolo sunt mai individualişti şi fac spectacol pentru fani. Eu mă adaptez uşor şi sunt pregătit să ajung cât mai sus, dar vreau să fac paşi mărunţi. Întâi vreau să-mi găsesc o echipă în România şi apoi mai vedem. Am fost la meciurile Stelei şi l-am văzut pe Gigi Becali la televizor. Îl apreciez foarte mult, pentru că e credincios şi vrea mereu să câştige”, ne-a mărturisit sud-americanul.

«Copilul minune», spre Barça


La 20 de ani, Neymar are deja 16 prezenţe în naţionala Braziliei. Atacantul lui Santos e vedeta reprezentativei cariocas, deşi e coechipier cu Dani Alves, Kaka, Robinho sau Nilmar. De serviciile lui s-au interesat Real, Chelsea, Manchester City şi Anji, dar el a ales să joace la Barcelona din vara acestui an. Suma de transfer se ridică la 58.000.000 €. El a devenit cunoscut în România, pentru că îşi celebrează golurile dansând precum cântăreţul Michel Telo pe melodia “Ai Se Eu Te Pego”.

«Gâscanul» cu stâng de aur


Coordonatorul lui Santos e un alt tânăr jucător extrem de ispititor pentru cluburile din Europa. Arsenal, PSG, Inter şi Milan sunt interesate de serviciile sale, dar clubul brazilian cere în schimbul său 30.000.000 €. Pe 1 aprilie, “Gâscanul” i-a isterizat pe fani când a postat pe Twitter un mesaj prin care spune că părăseşte clubul din Sao Paolo.

fotografii: Gabriel Chirea

Urmărește-ne pe Google News