Frăția Măeriște (liga a cincea, Sălaj, seria Est), gruparea sălăjeană condusă de Ioan Chiorean, a câştigat în deplasarea de la Camăr, iar victoria a fost dedicată celor doi foşti jucători care au decedat luna trecută într-un tragic accident de circulaţie, informează sportulsalajean.ro.
Formaţia Frăţia Măerişte a pierdut doi jucători importanţi în vară, Florin Mitraşca şi Cosmin Ghencean. Cei doi tineri au părăsit echipa pentru totdeauna, după ce luna trecută au decedat într-un tragic accident de circulaţie, la intrarea în Bobota.
DETALII, AICI, AICI și AICI
1441888215received_941295865943208
Întreaga comună şi componenţii echipei de fotbal au fost marcaţi după această tragedie, astfel că în prima etapă, la meciul cu Luceafărul Valcău (1-3), în memoria celor lor s-a ţinut un moment de reculegere. Acel meci a fost pierdut de către echipa condusă de Ioan Chiorean, însă duminica trecută, în etapa a II-a, Frăţia a câştigat la scor de neprezentare în deplasarea de la Kemer Camăr, 3-0, iar victoria a fost dedicată lui „Cucu” şi „Coco”.
”Întreaga echipă a făcut un meci reuşit, ne-am dăruit, am luptat şi am reuşit să obţinem victoria de o manieră categorică. Dedic golurile marcate şi această victorie foştilor colegi – Cucu şi Coco, care ne-au părăsit mult prea devreme”, a declarat Răzvan Biriş, cel care la Camăr a marcat două goluri.

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

CTP, după anularea prezidențialelor: „Nu e un dezastru și nu este vorba de căderea în anarhie”
Știrileprotv.ro
CTP, după anularea prezidențialelor: „Nu e un dezastru și nu este vorba de căderea în anarhie”
Elena Lasconi critică decizia CCR de anulare a primului tur al alegerilor prezidențiale: ”Aș fi câștigat! Se prăbușește economia, se distruge democrația, duceți țara în anarhie, ar fi trebui să...”
Viva.ro
Elena Lasconi critică decizia CCR de anulare a primului tur al alegerilor prezidențiale: ”Aș fi câștigat! Se prăbușește economia, se distruge democrația, duceți țara în anarhie, ar fi trebui să...”
Celebrul actor și prezentator de la PRO TV s-a despărțit, după 18 de ani, de femeia cu care are 3 copii. Iar asta nu e tot
Libertateapentrufemei.ro
Celebrul actor și prezentator de la PRO TV s-a despărțit, după 18 de ani, de femeia cu care are 3 copii. Iar asta nu e tot
Mesajul astrelor pentru zodii, 7 decembrie 2024. Racii trebuie să se desprindă de trecut
FANATIK.RO
Mesajul astrelor pentru zodii, 7 decembrie 2024. Racii trebuie să se desprindă de trecut
Donatella Versace, de nerecunoscut la 69 de ani. Cum arată acum designer-ul, după noile operații estetice. FOTO
Elle.ro
Donatella Versace, de nerecunoscut la 69 de ani. Cum arată acum designer-ul, după noile operații estetice. FOTO
Liderii partidelor de extremă-dreaptă reacționează dur după ce CCR a anulat primul tur al alegerilor prezidențiale. Ce au declarat George Simion, Diana Șoșoacă și Anamaria Gavrilă
Unica.ro
Liderii partidelor de extremă-dreaptă reacționează dur după ce CCR a anulat primul tur al alegerilor prezidențiale. Ce au declarat George Simion, Diana Șoșoacă și Anamaria Gavrilă
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Adrian Zuckerman, fost ambasador SUA: "Atacul împotriva României a fost mult mai adânc decât se ştie"
Observatornews.ro
Adrian Zuckerman, fost ambasador SUA: "Atacul împotriva României a fost mult mai adânc decât se ştie"
Horoscop 7 decembrie 2024. Vărsătorii se pot confrunta cu cele mai complicate variante de evoluție a unor parteneriate pe care se bazau
HOROSCOP
Horoscop 7 decembrie 2024. Vărsătorii se pot confrunta cu cele mai complicate variante de evoluție a unor parteneriate pe care se bazau

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI