O premieră în istoria echipei naționale care începe în 1922: are propria identitate vizuală și, totodată, un nou echipament cu care va ataca Liga Națiunilor și drumul spre Euro 2020.

În pragul marii aniversări a României, 100 de ani de la Marea Unire, Federația Română de Fotbal a pregătit o surpriză tuturor suporterilor fotbalului. Echipa națională are prima identitate de brand din istorie și un nou echipament cu tricolor. Acestea au fost dezvăluite într-o ceremonie care a avut loc la Stejarii Country Club vineri, 3 noiembrie 2017. Identitatea a fost prezentată chiar de creatorul ei, Aneta Bogdan, Managing Partner al companiei Brandient.

Blazonul cu care vor lupta de acum jucătorii primei reprezentative cuprinde o reinterpretare modernă a stemei naționale și simbolurile adaptate ale celor cinci provincii românești concentrate în jurul unui pentagon asemănător celui de pe mingile de fotbal.

În cadrul evenimentului, a fost prezentat și noul echipament al primei reprezentative, acesta fiind îmbrăcat de către trei fotbaliști de viitor, jucători din cadrul naționalei Under 19: Andrei Vlad, Andrei Sîntean și Andrei Trușescu. 

De asemenea, managerul sportiv al FRF, Adrian Mutu, i-a înmânat noul tricou jucătorului Vlad Dragomir, marcând astfel transferul către noua generație.

Gigi Becali a donat în 2019 terenuri de peste 6 milioane de euro Primăriei Voluntari și acum le vrea înapoi. De ce s-a supărat pe primarul Florentin Pandele
Recomandări
Gigi Becali a donat în 2019 terenuri de peste 6 milioane de euro Primăriei Voluntari și acum le vrea înapoi. De ce s-a supărat pe primarul Florentin Pandele

Cosmin Contra: ”Noul blazon, o chemare la unitate și la dăruire”

”De astăzi, tricolorii joacă pe piept cu un blazon în care istoria românilor și susținerea lor sunt laolaltă pentru victorie. Noul blazon al Echipei Naționale și noul echipament vor fi pentru tricolorii de azi și de mâine o chemare la unitate și la dăruire. Pentru că doar împreună putem fi mai buni și doar împreună putem câștiga”, a declarat președintele FRF, Răzvan Burleanu, sub privirile protectorului său Vasile Dâncu.

FRF a lansat prima identitate de brand din istoria naționalei. Un nou blazon pentru tricolori | GALERIE FOTO&VIDEO

Politicianul Vasile Dâncu (dreapta) a stat în sală alături de internaționalul de tineret Vlad Dragomir (stânga)

”Mă bucur foarte mult că noul drum pe care l-a început Echipa Națională coincide cu acest nou echipament și această nouă identitate. Știți că am fost, sunt și voi fi mereu un luptător și un patriot – de aceea cred că va conta foarte mult pentru jucători să poarte cu și mai multă mândrie acest tricou înnobilat cu blazonul României și să lupte în fiecare secundă pentru toți românii”, a adăugat selecționerul României, Cosmin Contra.

Echipament modern pentru naționala României

Noua identitate a Naționalei simbolizează unitatea românilor, iar Joma contribuie cu un echipament modern și inovativ, prin care fotbaliștii și suporterii să se distingă pe stadioanele lumii.

Cu banii la vedere. PSD a cheltuit 90% din suma totală pusă la bătaie de candidații la Președinție în prima săptămână de campanie
Recomandări
Cu banii la vedere. PSD a cheltuit 90% din suma totală pusă la bătaie de candidații la Președinție în prima săptămână de campanie

Noul echipament aduce ultimile noutăți tehnice – calitatea și distincția specifică brandului Joma – primul brand sportiv în Spania și al 3-lea la nivel mondial în echipament sportiv. Este fabricat din poliester special pentru sport căruia i s-a aplicat un tratament special de ultima generație ce oferă articolelor o mai mare rezistență la transpirație. Mai mult, în zonele propice transpirației – în părțile laterale ale tricoului – s-a folosit sistemul Micro-Mesh, o tehnologie care ajută la evaporarea transpirației, mărind confortul sportivului.

Acesta va fi echipamentul în care România va pași spre următoarea provocare: calificarea la EURO 2020, notează site-ul frf.ro.

Joma a creat un tricou al cărui design se bazează pe culorile specifice tricolorului românesc și semnele distinctive ale istoriei sale care îi dau valoare. În partea din față vom vedea noul scut al tricoului realizat prin tehnica flock-saten, un transfer termoadeziv cu efect 3D, care îi conferă maximă vizibilitate cu calitate fotografică. Acest scut pe care-l găsim pe noul echipament reflectă toate regiunile țării și simbolizează unitatea românilor.

O alta caracteristică o reprezintă imprimeul realizat prin tehnica „embossed” care prezintă vulturul – figura reprezentativă a scutului României. Părțile orizontale și partea elastică de la gâtul tricoului se definesc prin cele 3 culori reprezentative steagului României.

Infractori prinși cu ajutorul inteligenței artificiale. Profesor dr. Vlad Niculescu Dincă: Trebuie să înțelegem aceste „unelte”, altfel există un risc real să fim toți tratați ca suspecți | Interviu

S-au adăugat multe detalii care oferă o calitate excelentă și fac ca tricoul Echipei Naționale a României să se muleze perfect; s-a realizat o singură piesă ale cărei cusături se află doar în zona umerilor pentru a-i mări comoditatea, rib elastic atât la guler cât și la mâneci, pentru mulaj perfect, precum și tehnologia Micro-mesh pe lateralul tricoului pentru optimizarea transpirației.

Sunt foarte multe detaliile ce le vom regăsi în noul echipament, prin care firma de echipament sportiv a dorit să realizeze un tricou personalizat jucătorilor și fanilor Naționalei României.

Se remarcă printul „România” în partea din spate și „Împreună suntem fotbal” pe partea interioară a gulerului.

Echipamentul, cu galben și cu roșu

Cât despre culori, atât la primul, cât și la al doilea tricou, se mențin culorile reprezentative galben și roșu, iar tricoul portarilor îl vom găsi în 3 culori diferite: negru, violet și verde.

Articolelor pe care Echipa Națională a României le va îmbrăca în următoarea etapă firma de echipament sportiv le-a aplicat standardele reprezentative brandului, atât pentru tricoul de joc profesional, cât și pentru replicele acestuia ce se vor pune în vanzare. 

ADI19415Icon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 19

CITEȘTE ȘI: Gigi Becali a stabilit cine pleacă de la FCSB. Câți bani plănuiește patronul trupei bucureștene să ”scoată” din Liga Europa

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Unul dintre cei mai renumiți chirurgi din România, condamnat la închisoare cu executare. A rămas și fără 250.000 de euro
Știrileprotv.ro
Unul dintre cei mai renumiți chirurgi din România, condamnat la închisoare cu executare. A rămas și fără 250.000 de euro
Wow! Incredibil cum arată și cu ce se ocupă soția lui Marcel Ciolacu. Sunt căsătoriți de mai bine de 20 de ani, însă abia acum s-a aflat
Viva.ro
Wow! Incredibil cum arată și cu ce se ocupă soția lui Marcel Ciolacu. Sunt căsătoriți de mai bine de 20 de ani, însă abia acum s-a aflat
“De câte ori l-ai înșelat pe Viorel?”, a întrebat-o Denise Rifai pe Oana Lis în emisiune. Iar Oana Lis a răspuns
Libertateapentrufemei.ro
“De câte ori l-ai înșelat pe Viorel?”, a întrebat-o Denise Rifai pe Oana Lis în emisiune. Iar Oana Lis a răspuns
Apare o nouă fabrică în România cu o importanță deosebită. Se fac investiții masive, iar noi locuri de muncă vor fi disponibile
FANATIK.RO
Apare o nouă fabrică în România cu o importanță deosebită. Se fac investiții masive, iar noi locuri de muncă vor fi disponibile
VIRAL! Aflat la volan, Gigi Becali a intrat în direct pe TikTok cu celebrul manelist: „Ești cu drogurile?”
GSP.RO
VIRAL! Aflat la volan, Gigi Becali a intrat în direct pe TikTok cu celebrul manelist: „Ești cu drogurile?”
Cum arată cei doi copii ai cuplului Nicolai și Monica Tand. Ce a dezvăluit îndrăgitul bucătar despre fiica lui în vârstă de 14 ani: „Am încurajat-o...” FOTO
Elle.ro
Cum arată cei doi copii ai cuplului Nicolai și Monica Tand. Ce a dezvăluit îndrăgitul bucătar despre fiica lui în vârstă de 14 ani: „Am încurajat-o...” FOTO
De la Antena1, la PRO TV! Cine e vedeta care a apărut la filmările pentru PROtevelion. Andra a început să țipe când a văzut-o! 'Doamne, ce bucurie!'
Unica.ro
De la Antena1, la PRO TV! Cine e vedeta care a apărut la filmările pentru PROtevelion. Andra a început să țipe când a văzut-o! 'Doamne, ce bucurie!'
Destinația ideală pentru a depăși o despărțire. E aproape de România
Financiarul.ro
Destinația ideală pentru a depăși o despărțire. E aproape de România
Vremea 11 noiembrie - 9 decembrie 2024. Mai frig decât normalul perioadei, ploi, lapoviță și ninsori la munte
Observatornews.ro
Vremea 11 noiembrie - 9 decembrie 2024. Mai frig decât normalul perioadei, ploi, lapoviță și ninsori la munte
Horoscop 8 noiembrie 2024. Racii simt nevoia să se exprime, având pretenția ca persoanele din jur să le acorde întreaga lor atenție
HOROSCOP
Horoscop 8 noiembrie 2024. Racii simt nevoia să se exprime, având pretenția ca persoanele din jur să le acorde întreaga lor atenție

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI