Reprezentativa noastră va juca împotriva Rusiei, gazda turneului final de peste doi ani. Partida este programată marți, 15 noiembrie, de la ora locală 19:00, pe stadionul Akhmat-Arena din Groznîi.
România a mai întâlnit Rusia, după destrămarea Uniunii Sovitice, o singură dată: un amical disputat la București în martie 2008, câștigat de tricolori cu 3-0. În fața URSS avem următorul palmares: trei succese, două remize și patru înfrângeri, golaveraj 10-13.
La Terek Groznîi, echipa liderului Ceceniei, Ramzan Kadîrov, evoluează doi fotbaliști români, Gicu Grozav și Gabriel Torje.
Lotul convocat de Christoph Daum pentru meciurile cu Polonia și cu Rusia
Pentru cele două jocuri din noiembrie, cu Polonia (11 noiembrie, ora 21:45, Arena Națională) și Rusia (15 noiembrie, ora locală 19:00, Akhmat-Arena/Groznîi), selecționerul Christoph Daum a convocat un lot lărgit format din 29 de jucători:
Portari: Ciprian Tătărușanu (Fiorentina, 41/0), Costel Pantilimon (Watford, 23/0), Silviu Lung (Astra, 3/0), Valentin Cojocaru (Crotone, 0/0)
Fundași: Cristian Săpunaru (Astra, 19/0), Romario Benzar (FC Viitorul, 3/0), Vlad Chiricheș (Napoli, 43/0), Bogdan Ţîru (FC Viitorul, 0/0), Cosmin Moți (Ludogorets, 10/0), Dragoș Grigore (Al Sailiya, 26/0), Alin Toșca (FC Steaua București, 3/0), Steliano Filip (Dinamo, 6/0), Gabriel Enache (FC Steaua București, 4/0), Iasmin Latovlevici (Karabükspor, 9/0)
Mijlocași: Eric Bicfalvi (Tom Tomsk, 3/0), Ovidiu Hoban (Hapoel Be’er Sheva, 26/1), Dragoș Nedelcu (FC Viitorul, 0/0), Răzvan Marin (FC Viitorul, 2/1), Nicolae Stanciu (Anderlecht, 10/5), Alexandru Maxim (VfB Stuttgart, 27/1), Alexandru Chipciu (Anderlecht, 25/4), Adrian Popa (FC Steaua București, 19/3), Andrei Prepeliță (FC Rostov, 12/0)
Atacanți: Bogdan Stancu (Genclerbirligi, 46/12), Andrei Ivan (CSU Craiova, 3/0), Florin Andone (Deportivo La Coruña, 11/1), Gheorghe Grozav (Terek Grozny, 12/3), Denis Alibec (Astra, 6/1), Dorin Rotariu (Dinamo, 1/0)