Astfel, confosrm Digi Sport, Federaţia Română de Fotbal a pierdut procesul cu o firmă care livra echipament sportiv arbitrilor, după ce forul condus de Răzvan Burleanu a rupt unilateral contractul cu firma respectivă. Astfel, conform Curţii de Apel Braşov, decizia prin care Federaţia Română de Fotbal este obligată să achite firmei de echipament sportiv 360.000 de lei (80.000 de euro) rămâne valabilă. În plus, forul din CAsa Fotbalului va fi obligat să achite şi cheltuielile de judecată.

Iată ce a decis Curtea de Apel Braşov: „Respinge apelul declarat de apelanta Federaţia Română de Fotbal împotriva sentinţei civile nr.396/C/18 mai 2015, pronunţată de Tribunalul Braşov – secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. 4238/62/2014, pe care o păstrează. Obligă apelanta să plătească intimatei SC Masita Profesional Team SRL, reprezentată prin Burlacu Ramona prin Cabinet Individual de Insolvenţă Florina Oprea, suma de 800 lei cu titlu de cheltuieli de judecată. Definitivă. Pronunţată în condiţiile art. 396 alin. 2 Cod procedură civilă, astăzi 25 ianuarie 2016. Document: Hotarâre 82/2016 25.01.2016”.

După ce a rupt contractul cu firma respectivă, FRF a semnat un contract cu un nou sponsor de echipament sportiv.

 

 

 
 

Urmărește-ne pe Google News