ACTUALIZARE. ”Ar fi fost și mai frumos dacă n-ar fi fost aceste scandaluri interminabile, generate din lipsă de profesionalism, cum a fost cazul din finala Cupei, când FC Voluntari a primit un trofeu pe care era scris numele învinsei Astra. Dacă mi se întâmpla așa ceva, toată presa din Europa scria despre mine. M-ar fi iertat pe mine cineva dacă mi se întâmpla asta?”, a declarat fostul preşedinte al LPF, Dumitru, pentru sport.ro.
ACTUALIZARE. ”A fost un şoc: practic ţineam pe teren în braţe trofeul care era atribuit altcuiva”, a dezvăluit Niculescu, pentru Sport.ro.
Victoria istorică a celor de la FC Voluntari a luat pe nepregătite conducerea FRF. Oficialii au inscripționat trofeul Cupei României cu numele Astrei Giurgiu.
Formația ilfoveană s-a bucurat, inițial, pe arena Ilie Oană cu trofeul ce avea numele Astrei pe el! Cel puțin așa susțin jurnaliștii Ioan Bratu (Dolce Sport) și Dochița Moșoianu (TVR), care au și publicat pozele pe conturile lor de pe rețelele de socializare!
Cupa a fost ”reparată” în jur de 2.30 dimineață, a dezvăluit Lucian Ionescu, ofițerul de presă al ilfovenilor!
Din vestiar, petrecerea s-a mutat în autocar, apoi la un restaurant din Snagov, acolo unde a fost ”reparată” Cupa.
VIDEO, AICI.
FC Voluntari – Astra Giurgiu 1-1, 5-3 lov. de dep. La al doilea sezon în Liga I, echipa din Ilfov își trece în cont un trofeu!
Club fondat în 2010, FC Voluntari a promovat în Liga I în 2015. Cu antrenorul Claudiu Niculescu, echipa ilfoveană își adjudecă primul trofeu din istorie și ar putea juca în Europa!
La capătul unui joc dominat autoritar de FC Voluntari din primul minut al reprizei secunde, consemnăm un succes surprizător, dar meritat! Astra a fost groggy după minutul 46!
Orașul Voluntari, 40.000 de suflete, a cucerit Cupa României. Să vină Cupa la Voluntari! Cel mai mic oraș care împușcă trofeul!