Pe lista absolvenţilor cursurilor de licenţă UEFA PRO, generaţia 2018, a căror ceremonie s-a desfăşurat marţi, la Casa Fotbalului, se mai regăsesc foştii internaţionali Aurel Ţicleanu, George Ogăraru şi Adrian Mihalcea. Ultimul a fost întrebat retoric de Gică Hagi, în urmă cu două luni, dacă înțelege fotbalul.
Preşedintele Federaţiei Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, cel care le-a înmânat diplomele absolvenţilor, a afirmat că îşi doreşte să lucreze cu aceşti noi antrenori, astfel că le-a urat să câştige cât mai multe trofee.
”Vă felicit pentru parcursul vostru! Un antrenor nu trebuie să pună capăt procesului de învăţare odată ce a luat licenţa, aşa că nu ezitaţi să apelaţi la noi dacă vă putem sprijini în diferite programe de pregătire. Vom face în aşa fel încât Şcoala Federală de Antrenori să vă poată prezenta periodic noi tendinţe în fotbalul european prin participarea la cursuri de perfecţionare. Noi ne dorim să lucrăm cu voi, cu cei mai buni antrenori, aşa că vă urez să câştigaţi trofee şi să creşteţi cât mai mulţi jucători români! Multă baftă în noua provocare!”, a spus Burleanu.
”A fost un grup extraordinar! Am muncit bine, ca o echipă, sper să ajungeţi pe un drum cât mai înalt în carieră”, a spus, la rândul său, Dan Apolzan, directorul Şcolii Federale de Antrenori.
Directorul tehnic al Federaţiei Române de Fotbal, Mihai Stoichiţă, le-a transmis absolvenţilor: ”Fericirea nu prea există în fotbal, am văzut-o în aceste zile la Deschamps, dar ea este trecătoare, este extrem de scurtă. Aşa se întâmplă în această meserie. Sunteţi de admirat pentru ce aţi făcut până acum şi pentru ce veţi face în continuare, iar pentru mine este o mândrie să vă cunosc, să vă am alături, este o mândrie că sunteţi produsul Şcolii Federale de Antrenori”.
Cursurile actualei generaţii de absolvenţi ai licenţei UEFA PRO au început în martie 2017 şi s-au încheiat în iunie 2018, odată cu examenul final, după 16 module de câte trei zile, care s-au întins pe o durată de 510 de ore, în condiţiile în care perioada minimă recomandată de UEFA a fost de 360 de ore.
Absolvenţii cursurilor licenţei UEFA PRO, generaţia 2018, sunt Alexandru Andraşi, Cosmin Bărcăuan, Octavian Benga, Sorin Brîndescu, Alin Chiţa, Aristică Cioabă, Sorin Colceag, Mugurel Cornăţeanu, Nicolae Dică, Laurenţiu Diniţă, Daniel Dobai, Florin Fabian, Constantin Giurescu, Diego Longo, Iulian Matei, Adrian Mihalcea, Iosif Nastai, Vasile Neagu, George Ogăraru, Constantin Oprescu, Alin Pânzaru, Cristian Petre, Ioan Petrescu, Ladislau Popovits, Cristinel Ţermure, Aurel Ţicleanu, Valeriu Tiţă.
Citește și: REZULTATE TITULARIZARE 2018. S-au afișat notele la examenul de titularizare