Președintele AFC Progresul București, Tudor Iacov, a reclamat la DNA alegerile de la FRF, considerând că nu a fost asigurat secretul votului.

Asistăm la apariția unui grup infracțional de presiune, șantaj și trafic de influență. Doamna Kovesi e așteptată să intre și să investigheze ce s-a întâmplat la FRF și cum s-au cheltuit banii instituției pentru campania electorală. Este un caz penal flagrant. Să ne amintim că Dragnea a fost condamnat pentru că a dat câteva mesaje în campania pentru referendum. DNA ce mai așteaptă?!

Burleanu ar fi trebuit să se autosuspende de la FRF pe durata campaniei, nu să folosească resursele instituției. Sunt foarte multe nereguli în gestiunea FRF în ultimii ani. DNA trebuie să intervină„, a declarat pentru gsp.ro fostul medic al naționalei, Pompiliu Popescu.

Răzvan Burleanu (33 de ani) a câştigat, pe 18 aprilie 2018, un nou mandat la conducerea FRF, încă din primul tur de scrutin, el fiind votat de 168 dintre cei 254 de membri afiliaţi prezenţi la Adunarea Generală de alegeri desfăşurată la Casa Fotbalului.

Principalul său contracandidat, Ionuţ Lupescu, component al “generaţiei de aur”, a obţinut doar 78 de voturi. Pe locul trei s-a clasat fostul fotbalist Marcel Puşcaş, cu 8 voturi, iar pe cel de-al patrulea Ilie Drăgan, fost lector al Şcolii Federale de Antrenori, care nu a strâns niciun sufragiu.


Citește și: EXCLUSIV/ Viorica de la Clejani cântă operă în cea mai recentă piesă

 
 

Urmărește-ne pe Google News