București, 1 septembrie 2017 – Cu ocazia meciului România-Armenia, Federația Română de Fotbal (FRF) și UNICEF în România dau startul campaniei „Împreună, o echipă pentru copii!”.

Cei doi protagoniști ai spotului de strângere de fonduri, Miodrag Belodedici și Antonel, vor susține echipa României din tribune. Spotul va fi difuzat în pauza meciului România-Armenia. Antonel este unul dintre cei peste 20.000 de copii care beneficiază de proiectul pilot UNICEF Servicii Comunitare pentru Copii derulat în 45 de comunități din județul Bacău.

Scopul campaniei „Împreună, o echipă pentru copii!” este de a strânge fonduri pentru a oferi mai multor copii vulnerabili șansa la educație și la o viață mai bună. În România, aproximativ 300.000 de copii nu merg la școală, iar unul din cinci copii nu termină opt clase. Copiii care riscă să abandoneze școala sunt copii din zone rurale, din familii sărace, de etnie romă și copii cu dizabilități.

Împreună ne dorim să le oferim copiilor vulnerabili o șansă. Vrem să le oferim o victorie în care tu să ne fii alături. Donează lunar și ajută-i pe copii să iasă învingători!”, a declarat  Miodrag Belodedici.

Campania cuprinde un spot TV disponibil aici  https://bit.ly/Antonel și o componentă de strângere de fonduri online. Cei care doresc să ajute copiii să meargă la școală pot dona 2 euro lunar, prin SMS la 8844 cu textul COPIL, sau online la https://unicef.ro/echipapentrucopii/ și la https://unicef.ro/echipa-pentru-copii/.

Making of-ul pentru spotul de strângere de fonduri este disponibil aici: https://bit.ly/makingofAntonel.

Federația Română de Fotbal (FRF) și UNICEF în România au semnat un parteneriat la începutul anului cu scopul de a promova către comunitatea de iubitori de fotbal a programelor dezvoltate de UNICEF, pentru a contribui la conștientizarea problemelor copiilor, în special ale celor vulnerabili și marginalizați, de a integra și dezvolta proiecte pentru comunitățile de copii, pentru promovarea politicilor anti-violență și colectarea de fonduri pentru derularea programelor UNICEF în România și în lume.

***

Despre UNICEF în România

UNICEF este prezent în România şi în alte 190 de ţări şi teritorii pentru a promova supravieţuirea şi dezvoltarea copiilor din perioada copilăriei mici până la adolescenţă. În România, UNICEF lucrează  împreună cu actori cheie precum Guvernul, Parlamentul, autorităţi locale, societatea civilă, sectorul privat, parteneri naţionali şi internaţionali şi mass media pentru a asigura accesul tuturor copiilor la educaţie timpurie de calitate şi la şcoală, pentru protejarea adolescenţilor şi monitorizarea drepturilor copilului, pentru protecţie socială şi pentru mobilizarea de resurse în beneficiul copiilor.

CITEȘTE ȘI: 

A murit Zoe Petre. A fost internată de urgenţă la spital, în urma unui atac vascular cerebral

 
 

Urmărește-ne pe Google News