Federația Română de Fotbal a făcut un memoriu la FIFA și UEFA împotriva clubului maghiar Mol Vidi, pentru că internaționalului de tineret Adrian Rus a fost trimis la echipa secundă a clubului maghiar Mol Vidi după ce a primit convocarea la prima reprezentativă a României pentru ”dubla” cu Spania și Malta din preliminariile Euro 2020.
Adrian Rus are și cetățenie maghiară, iar ungurii au sperat ca fundașul de 23 de ani din Satu-Mare să joace pentru naționala Ungariei.
”Sută la sută sunt român. Abia la 19 ani am mers în Ungaria, dintr-o prostie pot spune, pentru că am avut un episod neplăcut. Fiind și o țară vecină, la o aruncătură de băț de mine, n-aveam încotro. Fotbalul este viața mea și chiar nu voiam să mă las de fotbal.
Am luat cetățenia maghiară pentru că era benefic clubului. În Ungaria, pe vremea aceea, dacă dacă eram maghiar clubul primea o anumită sumă din partea federației. Părinții mei și-au dorit să joc pentru România. La 6 ani, când m-am apucat de fotbal, nu aveam nicio legătură cu Ungaria. Doar că era o țară vecină.
Părinții s-au bucurat foarte tare. Mama a fost foarte emoționată, a început să plângă. O înțeleg. Mereu părinții au fost alături de mine indiferent de situație.
Cei de la Mol Vidi sperau să joc pentru naționala lor. Asta îmi spuneau, dar nu pot spune că au pus o presiune pe mine.
Eu am primit convocarea vineri, și cei din club m-au anunțat abia duminică. Sâmbătă, având joc la echipa de club, probabil că au fost preocupați de meci. Vineri după-amiază, după antrenament, mi-au spus că sâmbătă dimineață am antrenament la echipa a doua și duminică trebuie să joc la echipa a doua. Nu mi-au dat nicio explicație de ce. N-am vrut să mă cert cu ei, n-am vrut să…
Colegii de echipă n-au avut nicio reacție când au aflat de convocarea mea la naționala României, nimeni din club n-a avut vreo reacție. Colegii m-au întrebat de ce am declarat chestiile alea în presă. Le-am spus că n-am declarat nimic, doar am vorbit cu domnul selecționer. De la suporterii lui Mol Vidi am primit zeci de mesaje, dar nu mă interesează.
Am fost foarte fericit că Federația Română de Fotbal se interesează de situația mea de la club, dar sper ca în cel mai scurt timp să se rezolve această situație și să joc constant la echipa de club”, a precizat fundașul central de 23 de ani într-un interviu acordat pentru FRF TV.