Burleanu susține s-a gândit înaintea celor de la LPF la implementarea VAR (Video Assistent Referee).
”Nu a existat până acum, în mod surprinzător, nicio discuție între FRF și LPF pe acest subiect. Cu toate acestea, Comisia Centrală a Arbitrilor a fost împuternicită de către mine, în urmă cu vreo patru-cinci luni, să intre într-o analiză a tuturor softurilor pe care le avem, în momentul de față, la nivel internațional. Dar să intre și într-un contact cu celelalte federații și cu omologii lor din alte federații, care au implementat acest sistem, pentru a putea să analizăm toate avantajele și dezavantajele.
Este o decizie, în momentul de față, pe care LPF trebuie să o ia, în primul rând din punct de vedere financiar. Sunt niște costuri care trebuie acoperite. Niște costuri de tehnologie, și în același timp cu arbitri care trebuie să facă această treabă.
În același timp, trebuie să avem în vedere un alt aspect. Niciodată nu vom fi de acord să avem doar anumite meciuri monitorizate sub asistență video, pentru că trebuie să oferim aceleași reguli tuturor participanților. Este un lucru de la care nu vom abdica ca Federație.
Acest sistem va trebui să fie testat, astfel încât soluții care vă pot fi furnizate de la o etapă la alta, putem să avem parte de o implementare, nu este deloc fezabil. De ce? Pentru că ai nevoie de anumite reglaje din punct de vedere tehnic pe care trebuie să le faci, în funcție de spațiul unde se află acest birou încojurat de monitoare. Și bineînțeles, în mijlocul acestor monitoare, arbitri delegați. Dacă ei se află undeva pe stadion sau într-un sediu central. Acest lucru nu-l poți face decât după ce ai testat sistemul cel puțin jumătate de campionat, adică să intrăm în aplicarea lui imediat din luna februarie, astfel încât abia din următorul sezon să fie gata și să poți să spui că orice intervenție a arbitrului ține cont automat de mesajul pe care îl primește în cască.
Nu cred că este suficient ca LPF să testeze într-un singur meci pe etapă funcționarea sistemului de arbitraj video. Uitați-vă la alte țări care au adoptat acest sistem și l-au testat mai bine de un an. Prin urmare, e nevoie de mult mai multe meciuri pentru a testa un asemenea sistem.
Noi ca Federație vom susține orice acces la inovație care poate ajuta dezvoltarea fenomenului fotbalistic, și implicit al jocului de fotbal. Sincer, nu sunt foarte încrezător că nu vom mai avea probleme de arbitraj. Iar cei care consideră că nu vom mai avea probleme în arbitraj introducând asistența video se înșeală. Intervenția arbitrilor din fața monitoarelor va fi una limitată. Așa și prevede acest sistem de asistență video. Prin urmare, tot decizia unei ființe umane, a unui arbitru, va fi cea decisivă”, a declarat Răzvan Burleanu.
Cluburile din Liga 1 susțin introducerea arbitrajului video începând cu sezonul 2018-2019.
Citește și: VIDEO/ PSD Craiova numește Poliția incompetentă, într-un clip în care vrea să explice necesitatea modificării legilor justiției