Legitimată la CSA Steaua, Cristina Nicolae (19 ani) a început înotul obligată de părinţi, însă astăzi nu s-ar imagina practicând alt sport. Elevă premiantă, studentă în Marea Britanie, bucureşteanca şi-ar dori să devină reporter sportiv sau psiholog criminalist.

”Îmi merge foarte bine! Fac inot înot la Universitate, Loughborough University. O să vin peste trei săptămâni în țară pentru naționalele de la Bacău”, spune, entuziasmată, Cristina

La început, pe când abia împlinise 4 ani, plângea de fiecare dată când părinţii o duceau la bazin. “Înotul este unul dintre cele mai complexe sporturi. La început, mersul la bazin a fost o povară. De multe ori am vrut să renunţ, să las totul baltă. Căutam un alt sport, care să fie mai uşor, dar de fiecare dată mă întorceam în apă. Acum nu mă imaginez practicând un alt sport. Fără ajutorul şi susţinerea mamei nu aş fi ajuns la nivel de performanţă. Iar firea sportivă o moştenesc de la tata, care a practicat fotbalul”, mărturiseşte Cristina Nicolae.

“Proba mea preferată este 100 m spate, o probă de viteză, dar nici înotul în ape libere nu mai e un mister pentru mine. A fost foarte greu prima dată, mai ales că am înotat 7.500 m, dar a fost o provocare interesantă, pe care am finalizat- o cu succes”, spune cea care a obţinut trei medalii de argint şi două de bronz la Naţionalele Open din Bacău, din 2014.

Crima pasională din lumea bună a Bucureștiului care a rămas nerezolvată și la 90 de ani distanță. Cum a sfârșit Tita Cristescu, prima Miss România
Recomandări
Crima pasională din lumea bună a Bucureștiului care a rămas nerezolvată și la 90 de ani distanță. Cum a sfârșit Tita Cristescu, prima Miss România

Cristina a fost elevă la Liceul “Iulia Haşdeu” și a avut media 9,97 în clasa a XII-a, A ales un liceu din Anglia, pentru a studia şi a pentru se antrena.

Vrea să devină reporter sportiv

“Sper să ajung reporter sportiv sau psiholog criminalist. Materiile mele preferate sunt geografia şi engleza. Din programă aş scoate unele materii, mai ales că sunt nemulţumită de sistemul de învăţământ românesc. Unele chiar sunt nefolositoare”, conchide sportiva pregătită de Dan Bordei.

Ar putea urma o carieră de succes şi în modelling

Stelista recunoaşte că nu are mult timp liber, însă atunci când prinde o clipă se distrează sau se relaxează. “Îmi place să dansez, să ies cu prietenii, să merg la shopping. Lucruri obişnuite pentru o adolescentă. Dacă nu aş fi făcut înot, cu siguranţă că aş fi făcut modelling. Am apărut în câteva reclame. A fost o experienţă frumoasă, pe care o voi repeta ori de câte ori o să am ocazia”, spune Cristina Nicolae.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Kamala Harris vs Donald Trump. Ce arată ultimele sondaje dinaintea alegerilor prezidențiale din SUA
Știrileprotv.ro
Kamala Harris vs Donald Trump. Ce arată ultimele sondaje dinaintea alegerilor prezidențiale din SUA
La așa veste nu se mai gândea nimeni acum! Ce a decis INSTANȚA în ceea ce-i privește pe Anamaria Prodan și Laurențiu Reghecampf după 3 ani de procese. Acuzații din ce în ce mai grave
Viva.ro
La așa veste nu se mai gândea nimeni acum! Ce a decis INSTANȚA în ceea ce-i privește pe Anamaria Prodan și Laurențiu Reghecampf după 3 ani de procese. Acuzații din ce în ce mai grave
Sanda Țăranu, dezvăluiri după moartea Deliei Budeanu. Erau sau nu rivale?  „Fiecare avea frumusețea ei”. De ce nu a fost la înmormântare
Libertateapentrufemei.ro
Sanda Țăranu, dezvăluiri după moartea Deliei Budeanu. Erau sau nu rivale? „Fiecare avea frumusețea ei”. De ce nu a fost la înmormântare
Parcul spectaculos din București care a fost construit pe locul unei gropi de gunoi uriașe. I se mai spunea “Valea plângerii”, iar în ea existau și cocioabe pline de oameni, deși mirosul era insuportabil
FANATIK.RO

Francezul căsătorit cu o româncă s-a mutat la București de la Paris și susține: „De asta îmi place mai mult în România”
GSP.RO
Francezul căsătorit cu o româncă s-a mutat la București de la Paris și susține: „De asta îmi place mai mult în România”
Cum scapi de ploșnițe: aceasta e cea mai bună soluție, conține un ingredient ieftin pe care toți românii îl au în bucătărie
FANATIK.RO
Cum scapi de ploșnițe: aceasta e cea mai bună soluție, conține un ingredient ieftin pe care toți românii îl au în bucătărie
Cum arată, la aproape 60 de ani, Fernando Colunga, actorul din telenovela 'Esmeralda'. Celebrul Jose Armando e adeptul operațiilor estetice / Foto
Unica.ro
Cum arată, la aproape 60 de ani, Fernando Colunga, actorul din telenovela 'Esmeralda'. Celebrul Jose Armando e adeptul operațiilor estetice / Foto
Prețul aurului atinge NIVELURI RECORD în 2024: Cum poți PROFITA ȘI TU de această creștere
Financiarul.ro
Prețul aurului atinge NIVELURI RECORD în 2024: Cum poți PROFITA ȘI TU de această creștere
Reacţia unei turiste străine care vede pentru prima dată o luptă între gladiatori, în România: "Sunt impresionată"
Observatornews.ro
Reacţia unei turiste străine care vede pentru prima dată o luptă între gladiatori, în România: "Sunt impresionată"
Horoscop 27 octombrie 2024. Balanțele au parte de o zi destul de agreabilă, dar care le îndeamnă mai mult spre partea practică a lucrurilor
HOROSCOP
Horoscop 27 octombrie 2024. Balanțele au parte de o zi destul de agreabilă, dar care le îndeamnă mai mult spre partea practică a lucrurilor

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI