Frumusețea sportului! Poveștile voleibalistelor de la CSM București. ^Totul despre Lady tatuata, Pianista, Gimnasta și ”Degețel”/ FOTO

Actualizat pe 25 iul. 2019, 13:15

Voleibalistele de la CSM București au învins miercuri seară, la Bursa, 3-1 (25-18, 16-25, 25-23, 25-22), după o nebunie de meci, cum scrie pagina oficială de Facebook a clubului. ”Tigroaicele”, care s-au impus în Turcia în fața unei superechipe, deținătoarea trofeului, vor juca returul semifinalei de Cupa Challenge duminică, în sala Elite Performance&Sport, din Sun Plaza.

VOLEI / CHALLENGE CUP 2015/2016, SEMIFINALE (F)
Bursa BBSK (Turcia) – CSM Bucuresti 1:3 (-18, 16, -23, -22)
CSMB: Giulia Pincerato 2 pct, Roxana Bacșiș 17 pct, Laura Pihlajamaki 15 pct, Tamara Susic 1 pct, Mariya Karakasheva 18 pct, Jasna Majstorovic 12 pct și Jole Ruzzini (libero). Au mai jucat: Georgiana Faleș 7 pct și Mihaela Ozun 1 pct. Rezerve neutilizate:Adina Roșca, Diana Cărbuneanu și Diana Tătaru. Antrenori: Francois Salvagni și Francesco Caddedu
Bursa: Frauke Dircixx 2 pct, Joyce da Silva 23 pct, Ciara Michel 5 pct, Ipek Soroglu 8 pct, Jelena Nikolic 8 pct, Birgul Guler 10 pct și Buse Kayacan (libero). Au mai jucat: Gozde Dal 6 pct, Selime Ilyasoglu 2 pct, Cansu Aydinogullar și Aylin Sarioglu (libero). Antrenori: Dragan Nesic și Atanas Lazarov.

Alte detalii, AICI.

Sportnews.libertatea.ro vă prezintă poveștile celor mai importante jucătoare de la CSM București

Diana Cărbuneanu (20 de ani, 1.88m)

”Sunt foarte fericită că joc volei! O fac din plăcere”, a spus Diana, într-un interviu pentru zerofotbal.ro. ”În ciuda diferenţelor de vărstă dintre colege, pot spune că ne înţelegem foarte bine. Ne-am acceptat cu bune şi cu rele şi vârsta nu o să fie niciodată un impediment. O echipă omogenă va avea întotdeauna mai multe tipuri de caractere”, explică Diana. ”Cea mai frumoasă amintire, până la această calificare, ar fi primul meci pe care l-am jucat în alb-roşu, la Piatra Neamţ. Ce emoţii aveam! Jucam pe postul de ridicătoare, alături de Dana Mincă. Atunci ea s-a accidentat chiar din primul set iar eu i-am preluat sarcinile. Nivelul adrenalinei a fost la maxim, având în vedere că am jucat cinci seturi şi abia împlinisem 15 ani. Dar mai am multe amintiri plăcute atât din jocurile cu echipa, cât şi din cele cu naţionala”. ”Întotdeauna vreau să ţintesc mai sus”, afirmă ea. ”Tatuajele mă reprezintă! Pe omoplat am o fundiţă, care este simbolul feminităţii. În afara terenului sunt o feministă convinsă, plus că porecla mea este Lady. Pe gât am zilele de naştere ale surorii mele, mamei şi tatălui meu, ei fiind cei mai importanţi oameni din viaţa mea. Pe mână am scris “carpe diem”, fără prea multe explicaţii. Îmi trăiesc viaţa aşa cum îmi place!”.

Laura Pihlajamäki (finlandeză, 25 de ani, 1.93m)

Jucătoarea finlandeză cântă foarte bine la pian, fiind absolventă de școală de muzică. Îi ălac filmele, dar și ceasurile.

Nordica joacă hochei pe gheață, dar și baschet!

Diana Tătaru (27 de ani)

Fostul căpitan de la Lugoj rememorează: ”Am ajuns la volei mai mult dintr-o greşeală, după ce vreo un an, doi, am practicat gimnastica, de care însă m-am lăsat la o accidentare. Aveam două colege de şcoală care făceau deja volei şi m-au tot îmbiat, ‹hai şi tu la sală, la volei›, şi în cele din urmă m-au convins, deşi nu ştiam şi nu auzisem nimic despre acest sport. Primul antrenor mi-a fost domnul Jean Cioloca, aşa am început, şi aşadar se poate spune că am început voleiul din greşeală dar iată că l-am continuat şi am ajuns acum să intru la categoria veterane! (n.n.: Diana rîde); din păcate, nu mai evoluează nici una dintre fostele mele colege care pe-atunci s-au ţinut ca scaiul de mine şi aproape m-au tîrît la sală, Jîghir Mădălina şi Calinciuc Loredana, acum Popovici. Eram eleve la Şcoala Generală numărul 2, iar în liceu am învăţat la Colegiul Naţional Coriolan Brediceanu”. ”De la Minivolei şi pînă la junioare I am luat toate titlurile naţionale la fiecare categorie iar la junioare II am fost declarată cea mai bună ridicătoare din ţară şi convocată la lotul naţional”, explică ea. ”Pe vremea noastră copiii erau mai preocupaţi să bată mingea pe stradă, să meargă şi la un volei, pe cînd copilul de 14 ani din ziua de azi e lipit de internet…”, adaugă.

”Dacă nu greşesc, trebuie că am 14-15 ani de volei. N-am păţit nimic deosebit, în termen populari sunt bună de carne, deşi un nerv, o durere, au mai apărut, dar n-a trebuit să stau, nu a fost nevoie de pauză, ceea ce este foarte important”, spune sportiva pasionată de chitară.

”Am absolvit Universitatea de Vest, Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport, cu Master, în anul 2010, atunci cînd am avut şi barajul de promovare în prima ligă, de la Botoşani, cu gazdele, CSM Bucureşti, Piteştiul, şi am încheiat pe locul 3. Concomitent am absolvit şi Finanţe Bănci în cadrul Universităţii Europene Iosif Constantin Drăgan, în oraşul meu. Sinceră să fiu mi-aş dori să-mi lansez o afacere proprie şi probabil, dacă mi-aş deschide una, aş încerca în domeniul alimentar. Îmi place să degust dulciurile, cele făcute de mama, deserturi, sunt delicioase, mai împart şi cu colegele, căci noi oricum doar gustăm, noi nu mîncăm. Dar şi dulciurile sunt foarte bune, ne dau energie!”.

Georgiana Faleș (30 de ani, 1.86m)

În 2011, pe când juca la Știința Bacău, a ratat finala Diviziei A1: a suferit o ruptură de ligamente încrucișate și de menisn. S-a operat la genunchi. ”Am aterizat gresit și, înainte de a simți durerea – una cumplită – am auzit trosnetul genunchiului. După aceea, m-am pierdut pur și simplu, nu mai știu exact ce li cum”, spune ”Gio”, care se temea că își va înbcheia prematur cariera. N-a fost așa.

Mihaela Ozun (23 de ani)

Născută cu două degete la o mână şi cu trei la cealaltă, Mihaela Ozun (23 de ani) a reuşit să practice voleiul la un nivel înalt şi să ajute la calificarea echipei CSM Bucureşti în semifinalele Challenge Cup (un dublu 3-0 cu Wiesbaden, urmează turcoaicele de la Bursa).

Mihaela a început voleiului în oraşul ei, Medgidia, a continuat la Piteşti, la Piatra-Neamţ, la Tg Mureş şi la CSM Bucureşti, toate echipe de primă divizie.

”În 1992, nu se putea interveni chirurgical în nici un fel”

”Totul a început acum 20 de ani, în Medgidia, oraşul meu natal, când părinţii mei aşteptau cu nerăbdare să vin pe lume. Nimeni nu se aştepta ca acest eveniment să meargă pe o cale ocolitoare şi să intervină în viaţa lor în acelaşi timp două stări emoţionale total opuse: fericire, pentru că aveau un copil, sau tristeţe, pentru că fetiţa lor s-a născut cu un handicap numit sechele amniotice, mai exact un copil căruia îi lipseau două degete la mâna stângă şi trei la dreapta. În 1992, medicina nu putea să-mi asigure decât un organism sănătos pentru a trăi şi nu se putea interveni chirurgical în niciun fel pentru a fi un copil normal. Timpul a trecut cu vizite lunare la medici, cu o viaţă trăită aproape mereu prin spitale… cu părinţii care erau fericiţi că mă au, dar simţindu-se neputincioşi în a-mi asigura o viaţă în care lumea trece cu vederea handicapul cu care mă născusem”, povestea Mihaela, acum trei ani, într-un interviu pentru ziarulargesul.ro.

”Tot ce am realizat m-a determinat să ajung la concluzia că, orice ţi s-ar întâmpla în viaţă, poţi să treci peste atâta timp cât crezi şi ai lângă tine oamenii potriviţi, care, la rândul lor, cred în puterile tale. De aceea le mulţumesc părinţilor mei pentru viaţa pe care mi-o oferă şi pentru puterea pe care mi-au transmis-o zi de zi, pentru educaţia pe care mi-au oferit-o şi, cel mai important, le mulţumesc că exist!”.

Continuarea poveștii, AICI.

Citește AICI povestea Giuliei Pincerato.

Urmărește-ne pe Google News