Fostul fotbalist al Stelei s-a emoționat până la lacrimi în timpul unui interviu, în momentul în care a auzit povestirile surorii sale, din perioada în care Balint evolua la cel mai înalt nivel.
”Sora mea s-a născut chiar cu un an înainte să plec eu. Am apucat puţin să stau cu ea. Am avut grijă de ea. După aceea, când veneam acasă, ne întâlneam tot timpul.
E o diferenţă destul de mare între noi şi n-am putut să fim atât de apropiaţi ca să vorbesc orice cu ea. Unsprezece ani sunt între noi”, a dezvăluit fostul fotbalist în emisiunea ”La radio cu Andreea Esca”, de la Europa FM, înainte ca o înregistrare cu sora lui să fie difuzată în emisiune.
”El a plecat de la 15 ani. Eu aveam 4 ani când a plecat. N-aş putea să vă dau multe detalii. De multe ori, când aducea acasă colegii de fotbal îmi era ruşine să vorbesc cu el. Era aşa o diferenţă mare între noi. Îmi plăcea foarte mult de Dan Petrescu.
Când a început să vină acasă, mă lua în concedii la mare. Când a fost plecat în Spania, am fost la el. Acum vine mult mai des acasă. Pot să zic că de câţiva ani suntem mai apropiaţi”, au fost cuvintele care l-au făcut să lăcrimeze pe fostul internațional, marcator în paorta Argentinei, la Coppa del Mondo 1990.