George Ganea avea 4 ani când Gabi Tamaș debuta la prima reprezentativă și juca alături de tatăl său. Au trecut 16 de ani de atunci, iar Ganea jr, aflat în ascensiune, a ajuns să joace împotriva veteranului Tamaș, 66 de selecții, și să-i facă zile fripte acestuia. În minutul 38, George Ganea a deviat în fața porții mingea centrată de Iancu din corner, iar Tamaș, prins pe picior greșit, și-a învins propriul portar.

“Când eram mic, îl vedeam pe Tamaș jucând. A fost un fundaș valoros, se vede că are experiență. A fost o onoare să joc împotriva lui”, a spus Ganea jr. Stoperul este mulțumit. A fost salvat de Valentin Gheorghe, care a egalat repede. “Nu e o revenire urâtă! De ce? Pentru că am dat autogol? Se poate întâmpla oricui, dacă mă feream acolo şi dădea altul gol, ce spunea lumea… per ansamblu am făcut un meci bun”, a afirmat Tamaș, bântuit de trecutul tumultuos: “Când mă uit la câte prostii am făcut îmi dau cu palma în cap, dar ce să fac, ăsta sunt”.

Budescu, la Astra

FCSB și-a luat gândul de la Constantin Budescu. Mijlocașul a semnat cu Astra. Anunţul a fost făcut de patronul formaţiei din Giurgiu, Ioan Niculae. “Cu Budescu şi cu Alibec vom arăta altfel. De asta am venit, să joc în play off, vreau să fim în primele trei locuri. Anul viitor vreau să mă întorc în Israel”, a precizat Gabi Tamaș.

FOTO: sportpictures.eu

 
 

Urmărește-ne pe Google News