ACTUALIZARE 31 martie. Tribunalul din Petah Tikva a respins încă o dată cererea avocaților lui Gabriel Tamaș de plasare în arest la domiciliu, fiind considerat un pericol. Procesul se reia luni.
ACTUALIZARE 31 martie. Audierile s-au încheiat, iar Gabriel Tamaș a părăsit sala de judecată. Conform corespondentului de la Gazeta Sporturilor, Beno David, verdictul urmează a fi anunțat după ora 16.00.
ACTUALIZARE 31 martie: Gabriel Tamaș a sosit la tribunal însoțit de opt gardieni. În sala de jucdecată se află Ioana, soția fotbalistului, dar și câțiva suporteri de la Hapoel Haifa.
Internaționalul român de la Hapoel Haifa se află deja de șase nopți în arestul poliției din Petah Tikva, după ce marți a fost reținut pentru că a condus cu viteză, având o alcoolemie de trei ori mai mare decât cea legală.
Conform surselor Gazetei Sporturilor, fotbalistul de 35 de ani va fi plasat în arest la domiciliu.
În sala în care va fi judecat Gabi Tamaș se va afla și soția acestuia, Ioana, în timp ce patronul echipei Hapoel Haifa, Ioav Katz, este ținut permanent la curent cu evoluția procesului.
Se pare că Ioav Katz vrea să-l păstreze în lot pe fotbalistul român, trecând peste clauza anti-alcool pe care Gabriel Tamaș o avea în contract, însă vrea să aibă, la revenirea din Statele Unite, unde se află în prezent, o discuție lămuritoare între patru ochi cu jucătorul.
Pe de altă parte la tribunal și-au anunțat prezența și fanii lui Hapoel Haifa, Gabriel Tamaș fiind un jucător extrem de iubit de suporterii acestei echipe.