ACTUALIZARE. Fanii lui Hapoel Haifa au făcut show pirotehnic în fața blocului în care locuiește fotbalistul Gabriel Tamaș.
ACTUALIZARE. ”Sunt pregătit să joc și mâine”, a spus fundașul lui Hapoel Haifa, după ce inițial le mulțumise celor care au fost alături de el.
„Nu vreau să vorbesc despre acest caz, vor vorbi avocații mei. Vreau să le mulțumesc pentru sprijin, a fost un caz greu. Au încercat ceva, dar nu le-a mers. Avocații mei vor explica ce s-a întâmplat. Vreau să le mulțumesc tuturor pentru sprijin, fanilor, soției, gărzilor de la închisoare. Am făcut o greșeală, dar nu cred că trebuia să fiu tras în acest scandal”, a spus inițial Tamaș.
Ședința în care s-a judecat cazul lui Gabriel Tamaș a durat șase ore. La sfârșitul ei, magistrații au dat satisfacție avocaților apărării, care solicitaseră eliberarea clientului lor sub control judiciar, în timp ce procurorii au cerut prelungirea mandatului de arestare.
„Acuzatul nu are permis de conducere valabil în Israel și reprezintă un pericol public pentru ceilalți participanți la trafic. Viteza cu care a fost surprins în trafic era de două ori mai mare decât limita legală, iar concentrația de alcool, de trei ori mai mare. Acuzatul a demonstrat, astfel, dispreț total față de lege”, a fost unul dintre motivele invocate de procurori.
Acuzatorul a mai anunțat în fața instanței că poliția israeliană a intrat cu întârziere în posesia informației potrivit căreia jucătorul a fost implicat într-un caz asemănător și în România.
Pe lângă condamnarea la arest la domiciliu și anularea permisului de conducere, lui Gabriel Tamaș i s-a interzis și să părăsească Israelul.
„Mulțumesc tuturor pentru ajutor! Patronului Yoav Katz, familiei, prietenilor și suporterilor mei. Le mulțumesc și gardienilor închisorii, care m-au ajutat să lupt împotriva depresiei cauzate de faptul că eram singur. Am greșit, se mai întâmplă. Mulțumesc tuturor pentru faptul că am ieșit din închisoare!”, a declarat Gabriel Tamaș.
FOTO: one.co.li
Poate te interesează și Patronul lui Hapoel Haifa: „Gabriel Tamaș nu este singurul vinovat pentru ce i s-a întâmplat”