Gabriel Tamas, de la Astra Giurgiu, suteaza in timpul meciului de fotbal contra echipei FCSB din etapa a XVII-a a Ligii 1, disputat pe Arena Nationala din Bucuresti, sambata, 23 noiembrie 2019. ALEXANDRU DOBRE / MEDIAFAX FOTO
Astra Giurgiu a urcat pe primul loc în Liga 1, după victoria de duminică, de pe teren propriu, 1-0, cu CS Universitatea Craiova.
Trupa din Giurgiu a profitat și de înfrângerea fostului lider, CFR Cluj, 1-2, la Botoșani și a preluat șefia în clasament, după 20 de etape.
Gabi Tamaș, 36 de ani, fundașul celor de la Astra Giurgiu a avut de transmis un mesaj războinic adversarelor din campionat, la finalul partidei cu Craiova.
”De ce e sărbătoare? A venit Crăciunul? Mai este până la sfârșit. Suntem pe primul loc datorită faptului că CFR a pierdut, vedem lunea viitoare care pe care. Nu mai latră alții că au zis nu știu ce despre Astra, să se taie, că veterani?”, a declarat Tamaș la Digi Sport.
Acesta a continuat: ”Noi ne vedem de treabă, muncim și la sfârșit vom trage linie, să vedem unde suntem. Întrebați staff-ul de secretul reușitei. Noi intrăm în teren să jucăm. Dacă veniți la antrenamente să vedeți ce atmosferă este, vă schimbați părere despre echipă. E meritul tuturor”.
Mai mult, pentru a le da peste nas contestatarilor, Gabi Tamaș a postat un mesaj și pe Instagram, în care Astra apare încercuită cu roșu, în timp ce restul echipelor au fost barate cu un ”X” imens.
Istorii electorale
Când au apărut primele restricții electorale (atestate istoric) bazate pe vârstă minimă?
Login ACUM în contul tău Libertatea pentru a vedea răspunsul sau creează GRATUIT un cont nou!
LOGIN / CREEAZĂ CONT
Când a avut loc prima dezbatere prezidențială televizată din istorie?
Login ACUM în contul tău Libertatea pentru a vedea răspunsul sau creează GRATUIT un cont nou!
LOGIN / CREEAZĂ CONT
Ce țară a devenit democratică după ce dictatorul a pierdut un referendum pe care l-a organizat ca să se mențină la putere?
Login ACUM în contul tău Libertatea pentru a vedea răspunsul sau creează GRATUIT un cont nou!
LOGIN / CREEAZĂ CONT
În ce țara europeană cetățenii aleg nu unul, ci trei președinți în ziua votului?
Login ACUM în contul tău Libertatea pentru a vedea răspunsul sau creează GRATUIT un cont nou!
LOGIN / CREEAZĂ CONT
Care este cea mai veche adunare parlamentară încă în funcțiune?
Login ACUM în contul tău Libertatea pentru a vedea răspunsul sau creează GRATUIT un cont nou!
LOGIN / CREEAZĂ CONT