“Sunt fericit. Dedic aceste goluri întregii mele familii. Tatăl meu a venit din Argentina şi a asistat la meciul cu Unirea Urziceni”, a spus Viglianti, care a precizat că soţia lui urmează să nască al doilea copil.
“Reuşitele mele sunt pentru Martina şi pentru cel mic, care va veni pe lume în câteva luni. Sunt lider pentru copiii mei”, a completat Gabi. Viglianti consideră că victoria a fost obţinută datorită unităţii grupului de la Oţelul, mai ales că echipa a jucat 50 de minute în inferioritare, Iorga fiind eliminat în minutul 37.
Crede în grupul unit de la Galaţi
“Ne-a fost greu, însă am demonstrat că formăm un grup unit şi suntem fericiţi că am câştigat la o asemenea diferenţă şi i-am făcut bucuroşi pe suporteri”, a conchis Viglianti.
De fericire, i-a dat de băut Martinei
Viglianti mai are o fetiţă, în vârstă de doi ani şi jumătate. În urmă cu ceva timp, el a postat pe contul său de Facebook fotografii în care fetiţa lui, Martina, ţinea o sticlă de Fernet-Branca, o băutură digestivă italienească.
Acest tip de alcool e foarte popular în Argentina, mai ales în Buenos Aires, dar şi în provincia Cordoba, acolo unde s-a născut fotbalistul. Poza era denumită “Sin comentarios…” (n.r. – “Fără comentarii”), iar prietenii argentinieni ai “oţelarului” îl felicitau pentru frumuseţea copilului său, dar nu-i atrăgeau atenţia în privinţa gestul deplasat.
A fost remarcat pe un DVD
Viglianti s-a născut la Cordoba, formându-se ca fotbalist la echipa locală Racing. Din 2004 a jucat în Bolivia, la Union, San Jose, Universitario şi Bolivar, de unde l-a “ochit” Oţelul. Viglianti vorbeşte bine româneşte.
“A ajuns la Oţelul, în 2007, după ce l-am urmărit pe DVD! A semnat cu noi pe şase luni, dar apoi i-am prelungit contractul”, a recunoscut antrenorul Petre Grigoraş.
Viglianti stă la Galaţi, alături de soţia Romina (30 de ani) şi de fiica Martina (doi ani şi jumătate). Romina, de profesie logoped, îi găteşte mâncare argentiniană, din paste şi carne de vită.