În cadrul Festivității de deschidere a edtiției din acest an a Campionatului Național indoor (finală), ce a avut loc ieri, la sala din Complexul Sportiv Național ”Lia Manoliu”, Gabriela Szabo, ministrul Tineretului și Sportului, le-a oferit câte un trofeu și o diplomă celor mai valoroși atleți ai anului trecut. Locul 1 a fost ocupat de Marian Oprea, care a ratat de puțin medalia de bronz la CM de sală.
Pe locurile următoare s-au clasat Bianca Răzor (400 m), Alina Rotaru (lungime), Bianca Perie (aruncarea ciocanului), Constantin Câmpeanu (100 m), Daniela Stanciu (800 m), Mirela Lavric (800 m), Andreea Panțuroiu (triplusalt), Andrei Rareș Toader (greutate), Alexandru Mihăiță Novac (suliță) și Ioana Teodora Gheorghe (200 m). Cum unii sportivi se pregăteau de concurs sau erau plecați la competiții în afara țării, ei au fost reprezentați fie de antrenori, fie de alți atleți.
Astăzi, de la ora 14.00, se va desfășura a doua reuniune și ultima din cadrul finalei CN indoor de atletism 2015.