Evenimentul va începe la ora 09:00, zona de Start/Finish fiind amenajată în centrul orașului Bistrița, în fața sediului Primăriei și în apropierea statuii lui Andrei Mureșanu, unde sunt așteptați peste 1.000 de participanți, atât concurenți cât și susținători. În cadrul celei de-a XI-a ediții a concursului de alergare, participanții au la dispoziție 6 curse, acestea fiind structurate pe categorii de vârstă, gen și abilități, care se vor desfășura pe trasee de 2 km, 4 km și 8 km.
Înscrierile în competiția „Gabriela Szabo RUNFEST” sunt gratuite și se fac pe www.runfest.ro și se pot realiza până vineri, 6 mai, ora 12:00. Concurenţii își pot ridica pachetele competiționale în zilele de joi, 5 mai, și vineri, 6 mai, de la Hotelul Bistrița, din sala de conferințe. Cei care locuiesc în afara localității Bistrița își pot prelua kitul de concurs în ziua evenimentului, din zona de Start/Finish. .
Evenimentul ce poartă numele campioanei olimpice și mondiale la atletism Gabriela Szabo este organizat de Primăria Municipiului Bistrița și de Consiliul Județean Bistrița-Năsăud, iar scopul este de a încuraja cât mai mulți tineri, dar și adulți să facă mișcare în aer liber. Concursul este realizat împreună cu partenerii tehnici Fundația PROAM Events și MPG, agenție de marketing specializată în crearea și implementarea de evenimente sportive pentru amatori, în colaborare cu Asociația Județeană de Atletism Bistrița-Năsăud, fiind susținut de partenerul oficial Kaufland și de sponsorii BCR
Programul evenimentului „Gabriela Szabo RUNFEST”
7 mai 2016, Bistriţa, Piaţa Centrală
Oră Program Detalii
08:00-09:00 Ridicarea pachetelor de concurs pentru alergătorii înscriși la traseele
STANDARD – 4 km și EPIC – 8 km, care au reședința în afara localității
Cort MPG, zona centrală, în fața sediului Primăriei Bistrița
08:00-11:00 Ridicarea pachetelor de concurs pentru alergătorii înscriși la traseul
09:00-09:30 Moment artistic oferit de majoretele Clubului Sportiv Cheers Bistrița Zona centrală, în
SCURT – 2 km, care au reședința în afara localității Bistrița fața sediului Primăriei Bistrița
Zona centrală, în fața sediului Primăriei Bistrița
Ovidiu Teodor Creţu, primarul Municipiului Bistriţa
Emil Radu Moldovan, preşedintele Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud
Gabriela Szabo, campioană olimpică şi mondială la atletism,
Zsolt Gyongyossy, antrenor emerit, presedintele Asociaţiei Judeţene de
09:40-10:00 Sesiunea de încălzire a participanţilor cu Paul Mocian şi Mihai Pop,
10:00-10:05 Start pe traseul STANDARD (4 km) – curse 16+ ani si 18+ ani
11:30 Timp limită de parcurgere a traseelor STANDARD şi EPIC
11:00-11:30 Moment artistic oferit de majoretele Clubului Sportiv Cheers Bistriţa
11:40-12:00 Sesiunea de încălzire a participanţilor cu Paul Mocian şi Mihai Pop,
12:00 Start pe traseul SCURT (2 km) – curse 10-11, 12-13 şi 14-15 ani Zona Start/Finish,
12:30-12.45 Moment artistic oferit de majoretele Clubului Sportiv Cheers Bistriţa
12:45-14:00 Festivitatea de premiere Zona centrală, în
Alinierea concurenţilor la Start/Finish şi şedinţa tehnică
Start pe traseul EPIC (8 km) – cursa 18+ ani
Zona centrală, în fața sediului Primăriei Bistrița
Zona Start/Finish, în fața sediului Primăriei Bistriţa
Alinierea concurenţilor la Start/Finish şi şedinţa tehnică