”O cunosc pe Gabi de ani de zile, o respect pentru performanța ei, pentru ce a făcut și face pentru sport în continuare, pentru tenacitatea ei, a fost și la minister, a arătat că știe ce are de făcut”, a spus fosta mare gimnastă.
Covaliu, contracandidat
Nadia Comăneci a vorbit și despre celălalt candidat la șefia COSR, Mihai Covaliu: ”Pe Covaliu îl cunosc mai puțin, m-am întâlnit cu el la nunta Andreei Răducan, și el este un mare sportiv, îl respect și pe el și-i doresc și lui mult succes. Dacă o cunosc pe Gabi mai bine, nu înseamnă că meritele lui sunt mai puține”.
”Eu nu mă implic în aceste alegeri, eu sunt ambasadoare a sportului. Sunt în momentul acesta în mașină cu Ilie Năstase, mergem la un eveniment. Noi nu ne implicăm, noi nu votăm. Vom vedea cine va fi ales, iar cel care va ieși la vot va avea din partea noastră același respect, dar noi femeile trebuie să ne susținem între noi”, a comentat Nadia.
Adunarea Generală extraordinară de alegeri a COSR este programată pe 15 noiembrie, la ora 11,00, când vor fi desemnați prin vot și doi vicepreședinți, precum și ceilalți membri ai Comitetului Executiv al COSR, care cuprinde 20 de membri cu drept de vot.