Incredibil norocul pe care l-a avut Juventus in returul cu Werder. Dupa ce oaspetii au intrat cu avantaj la cabine, iar, in final de meci, torinezii pareau incapabili sa intoarca soarta calificarii, si-a intrat in rol portarul oaspetilor, Wiese. Acesta a prins in prima faza mingea (88), dar s-a aruncat la trecerea timpului si a scapat balonul in picioarele lui Emerson, care a indeplinit formalitatea.
“Destinul a impins-o pe Juventus in sferturi”, a titrat “Voce di Milano”, in timp ce “Corriere Canadese” a scris: “Greseala germana – miracol italian”. Daca “Gazzetta dello Sport” a notat ca Juventus Torino a obtinut o calificare “cu inima” in sferturile de finala ale Ligii Campionilor, “La Stampa” a fost mai directa: “Juve – ultima respiratie”.
Dupa meci, antrenorul gazdelor, Fabio Capello, a precizat: “Norocul a fost de partea noastra la greseala portarului lor, care pana atunci facuse minuni”. Autorul golului decisiv, brazilianul Emerson, a descris faza din care a marcat: “Cannavaro mi-a strigat „Puma, Puma” (n.r. porecla lui Emerson) si in acel moment m-am trezit cu mingea la picior si am trimi-s-o in plasa. Cand te califici in asemenea mod, este un semn al destinului pentru continuarea competitiei”.
Mutu a fost aruncat in lupta in a doua repriza
Omul care a decis practic calificarea, Tim Wiese, deabia a mai putut sa ingaime: “Este incredibil: opresti toate mingile si, in final, comiti o greseala de incepator. Genul de greseala care ti se intampla o singura data in viata de portar”. Antrenorul oaspetilor, Thomas Schaaf, a incercat sa-i ia apararea lui Weise: “Am fost pedepsiti din cauza unei greseli. Tim Wiese a aparat extraordinar, iar acum, in vestiar, este total distrus”. Presa germana s-a intrecut in titluri gen “Drama lui Wiese”, “Wiese gafeaza fatal”, “Wiese loveste Werder”, “Werder plange din cauza lui Wiese” sau “Eroul s-a transformat in ratat”.
In ceea ce-l priveste pe Adrian Mutu, jucatorul roman a fost introdus pe teren in min. 57, in locul lui Camoranesi. “Briliantul” s-a zbatut mult, dar singura sa realizare a fost executia unei lovituri libere, care l-a pus la grea incercare pe eroul negativ al partidei, Wiese. “Adrian Mutu impreuna cu Del Piero au schimbat fata ofensivei torineze. Romanul a jucat cu inima si a dat forta atacului”, a notat Tgcom.