Din 1925 şi până în prezent, Galatasaray a livrat echipei naţionale de seniori a Turciei peste 200 de jucători formaţi în propriul Centru de Copii şi Juniori, printre care Turgay Şeren, Cüneyt Tanman, Arif Erdem, Tugay Kerimoğlu, Bülent Korkmaz, Emre Belözoğlu sau Arda Turan. Din actualul lot, Aydin Yilmaz, Semih Kaya, Emre Çolak, Sabri Sarioğlu şi Eray Işcan sunt crescuţi de ”lei”, iar o altă parte a componenţilor lotului au fost urmăriţi timp de câţiva ani de sistemul de scouting al clubului, până să fie transferaţi. În schimb, CFR Cluj are un singur jucător provenit din propria academie, atacantul Sergiu Buş (19 ani).
Grupele principale de juniori ai Galatei de antrenează la ”Gündüz Kiliç Youth Facilities”, din Florya, acolo unde se pregăteşte şi echipa se seniori, iar centrele regionale dispun de terenuri, facilităţi şi antrenori proprii. Galatasaray S.K. PAF, echipa de tineret-rezerve a clubului, a câştigat trei titluri naţionale la această categorie în ultimii şase ani (2005-2006, 2006-2007, 2010-2011).
Locaţiile academiilor deţinute de Galatasaray:
Turcia – Adana, Adiyaman, Ankara (3), Antalya (3), Bandirma, Bursa, Bingöl, Çorlu, Çorum, Denizli, Düzce, Edirne, Elazığ, Erzurum, Eskişehir, Diyarbakir, Gaziantep, Gebze, Gölcük, Hatay, İnegöl, İzmir, İstanbul (partea europeană -22), Istanbul (partea asiatică – 12), Kahramanmaraş, Karaman, Kayseri, Kocaeli, Konya, Kuşadasi, Ordu, Malatya, Manisa, Mersin, Midyat, Nusaybin, Sakarya, Torbali şi Zonguldak;
Australia – Melbourne (2);
Olanda – Rotterdam, Haga, Amsterdam;
Marea Britanie – Londra;
Germania – Bremen.
Foto: www.gsamsterdam.nl