“Regele” s-a agitat ca un leu în cuşcă pe durata partidei cu Konyaspor, temându-se că elevii săi nu vor putea sparge lacătul defensivei gazdelor. Salvarea a venit în minutul 81, când Anil Dilaver a marcat unicul gol al întâlnirii, oferindu-i lui Hagi un moment de respiro în războiul cu presa turcă şi cu o parte a suporterilor.
A 4-a victorie în 10 meciuri
Succesul de ieri este abia al treilea obţinut de antrenorul român în campionat, unde a bifat nouă meciuri, la care se mai adaugă o victorie în cupă. Tocmai din cauza acestui bilanţ dezamăgitor, jurnaliştii din Istanbul au lansat varianta potrivit căreia “Regele” ar putea fi îndepărtat de pe banca tehnică a Galatei în această iarnă.