Costel Gâlcă, antrenor Steaua: ”Mi-a fost frică de Aktobe. A fost un meci important prin prisma echipei pe care am întâlnit-o, foarte agresivă. Am încercat să jucăm cu fotbalişti cu intensitate sus, gen Stanciu şi Chipciu. Stanciu are probleme cu glezna, Sânmărtean are probleme la coapsă, iar Chipciu are numai semne pe corp. Am aşteptat să marcăm golul 3, dar fără să forţăm prea mult şi s-a văzut. Cel mai mult mă interesează jocul echipei, nu adversarii. Cu echipa pe care o avem şi cu jucătorii care vor veni, sper să ne calificăm în grupele Ligii Campionilor. Aducerea lui Luchin contează foarte mult, mai ales că joacă pe două posturi. Avem nevoie de Hamza, un jucător foarte bun, care cunoaşte campionatul românesc. M-au ajutat foarte mult jucătorii, pentru că sunt profesionişti. Am vrut să folosesc jucători care recuperează mingea cât mai sus, dea aceea nu l-am folosit pe Keşeru titular. Sunt alături de Sânmărtean, pentru că trece prin momente dificile cu familia. Arlauskis şi-a făcut datoria la intervenţiile din această partidă. Suporterii au fost, ca întotdeauna, de nota 10” Sursa: Sport.ro

Vladimir Gazzaev, antrenor Aktobe: „Felicit echipa Steaua pentru calificare. Este echipa mai puternică. S-a văzut clar după cele două meciuri. În unele momente nu am avut noroc, ne-a lipsit experienţa, dar Steaua a meritat să meargă mai departe pentru că este mai puternică. În prima repriză echipa a intrat emoţionată şi a rămas aşa după primul gol încasat repede. În a doua repriză am jucat mai bine, dar din păcate nu suntem la nivelul Stelei. Am avut ocazii de a marca însă nu au fost concretizate. La un meci de asemenea nivel trebuie să înscriem la fiecare ocazie. Vom ţine cont de greşelile de azi pentru a nu le mai repeta. După aceste două meciuri rămân la părerea că am o echipă bună, cu un viitor frumos” Sursa: Mediafax

Alexandru Chipciu, mijlocaş Steaua: ”Sunt bucuros în primul rând că am câştigat şi că am marcat. Dedic golul soţiei mele. I-am demolat pe teren. Kazahii nu au avut situaţii clare. Puteam să mai marcăm. Sper să nu mai repetăm la alte meciuri greşelile din această seară. La ce investiţii sunt în România, performanţele Stelei sunt notabile. Ne autodepăşim, ca şi echipa naţională. Ţinem fruntea sus şi reprezentăm cu mândrie România. Suntem peste Dinamo Zagreb sau Sparta Praga. Presa l-a dărâmat pe Sânmărtean, mai ales că are probleme familiale. Îmi pare foarte rău şi îl susţinem, e prietenul nostru. Kazahii au jucat foarte agresiv, pentru că arbitrul i-a lăsat. Am lovituri pe tot corpul. Mă bucur că i-am bătut pe teren. Nu am semnat noul contract. Mai am doi ani jumătate şi mă gândesc doar la echipă. Nu am avut emoţii. Nu se poate spune că am avut noroc la tragerea la sorţi, pentru că am devenit capi de serie datorită muncii noastre. Mă bucură venirea lui Luchin, un jucător foarte bun şi de mare caracter. Arlauskis l-a înlocuit cu bine pe Tătăruşan, iar dacă vine şi Hamza, va fi o concurenţă benefică în atac. Dacă vine şi Breeveld, cu atât mai bine. Întotdeauna am avut meciuri grele cu CFR, sperăm să câştigăm” Sursa: Sport.ro.

Iasmin Latovlevici, fundaş Steaua: ”Sunt obişnuit cu meciuri bune. Nu am avut emoţii în final. Am luat din nou un gol dintr-o fază fixă. Arlauskis ne-a tradus înaintea meciului ce a spus decarul lor, că ne va rupe picioarele. Nu m-am gândit la viitorul adversar. Important e să jucăm fotbal. Au fost goluri destul de frumoase. O calificare în grupele Champions League ar însemna multe pentru jucători. Venirea lui Luchin este un lucru bun, mai ales că am copilărit cu el. Trebuie să arate mai mult decât a arătat la Dinamo. Aştept o eventuală ofertă” Sursa: Digi Sport

Valeriu Argăseală, preşedinte Steaua: ”Eram sigur că o să ne calificăm. Păcat de accidentările lui Sânmărtean şi Stanciu. N-am nicio preferinţă la tragerea la sorţi. Luchin va intra cu CFR şi se va schimba jocul echipei. După ce ne calificăm, pot pleca jucători” Sursa: Sport.ro

Emeric Ienei, fost antrenor Steaua: ”Steaua a jucat bine, dar dacă nu eşti atent jocul te taxează” Sursa: Digi Sport

Anghel Iordănescu, fost antrenor Steaua: ”Momentele de relaxare din final au contat la golul oaspeţilor. Steaua a făcut achiziţie bună cu Luchin, pentru că este un jucător la echipa naţională. Achiziţiile lui Hamza şi Breeveld ar fi benefice pentru Steaua. Gâlcă a gestionat foarte bine situaţia, în condiţiile în care Steaua a pierdut în ultimii doi ani şi jumătate 6-7 jucători importanţi. Declaraţiile lui Gâlcă înaintea meciului au avut un rol mobilizator” Sursa: Digi Sport

Ilie Năstase: ”Este o calificare importantă. În prima repriză steliştii au jucat ceva. Venirea lui Luchin este un lucru bun, pentru că este jucător de echipa naţională” Sursa: Digi Sport

 
 

Urmărește-ne pe Google News