Atletico Madrid, vicecampioana Europei, a mai efectuat un transfer pe finalul perioadei de mercato. Este vorba de atacantul italian Alessio Cerci. Anunțul a fost făcut în aceastră seară de către oficialii campioanei Spaniei.
Jucătorul lui AC Torino va evolua pentru campioana Spaniei în următoarele trei sezoane, iar suma de transfer înaintată de presa iberică este de 16 milioane de euro și alte 3 milioane bonus, în funcție de prestațiile vârfului.
În vârstă de 27 de ani, Cerci a avut 21 de goluri și 19 pase decisive în ultimele două sezoane petrecute la AC Torino, și a participat la Cupa Mondială alături de naționala Italiei.
Ca orice fotbalist care se respectă, Cerci are acasă o femeie superbă. Atacantul are o iubită de cinci ani, Federica Riccardi, cu care se înțelege de minune. Cei doi au fost surprinși în ipostaze tandre în vacanță, la mare, unde au fost însoțiți de cățelușul lor.
///////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////
Directorul sportiv al lui Atletico, Jose Luis Perez Caminero, s-a declarat încântat de realizarea acordului de transfer:
„Suntem bucuroși că am ajuns la o înțelegere cu AC Torino. Aducerea lui Cerci a reprezentat obiectivul clar din finalul perioadei de transferuri. Am fost nevoiți să facem un efort important pentru aducerea lui. Îl considerăm o piesă importantă din echipa noastră și în odată cu venirea lui vom avea mai multe alternative în ofensivă.”, a declarat oficialul formației din Madrid.
Cerci este al 11-lea jucător transferat de Atletico în această vară după: Jan Oblak, Mario Mandzukic, Antoine Griezmann, Raul Jimenez, Guilherme Siqueira, Miguel Angel Moya, Jesus Gamez, Emiliano Velazquez, Andre Moreira și Cristian Ansaldi.