Cristi Chivu a anunțat pe 31 martie că și-a reziliat contractul cu Inter Milano și că renunță la activitatea de jucător din cauza accidentărilor suferite în ultimii ani. De atunci, fostul căpitan al echipei naționale și-a dedicat timpul soției și celor două fete, Anastasia și Natalia. Însă, așa cum a mărturisit în urmă cu o lună, Chivu duce dorul fotbalului.

”Vreau să revin, să am o funcție administrativă. Nu exclud nicio variantă, nici măcar pe cea de antrenor, deși sunt alergic la iarbă”. Apropiați ai jucătorului ne-au dezvăluit că fostul fotbalist vrea să investească într-un centru de copii și juniori, după modelul lui Gică Hagi, care a făcut Academia.

”Încă nu e hotărât 100%,

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 19

iar în ceea ce privește un centru de copii și juniori va lua o decizie la începutul lui 2015”, ne-a spus un prieten al lui Cristi. Cel mai probabil, Chivu vrea să se bucure, după multă vreme, nu doar de o aniversare liniștită, pe care nu și-o petrece în cantonament, ci și de un sezon al sărbătorilor de iarnă în mijlocul familie. Internazionale Milano, ultimul club la care a evoluat românul, nu l-a uitat și i-a urmat ”La mulți ani”. Chivu a mai evoluat în carieră la: CSM Reșita, FC Universitatea Craiova, Ajax Amsterdam și AS Roma.

A avut o carieră fabuloasă

Ajax: a primit banderola de căpitan de la antrenorul Ronald Koeman în 2001, când avea 21 de ani neîmpliniți. În primul sezon cu banderola pe braț, Chivu și-a condus echipa către o triplă istorică: campionat – cupă – supercupă. În 2002 a fost votat cel mai bun tânăr jucător din Eredivisie,

Roma: a câștigat Cupa Italiei, în 2007;

Inter: a avut cele mai bune rezultate din carieră la Inter Milano, unde a cucerit 3 ”scudetto” (2008, 2009, 2010, două Cupe ale Italiei (2010 și 2011), două Supercupe (2008 și 2010), Liga Campionilor (2010) și Campionatul Mondial al Cluburilor (2010). În 2002 a fost inclus în echipa anului de UEFA, iar în 2002, 2009 și în 2010 a fost desemnat cel mai bun fotbalist român.

 
 

Urmărește-ne pe Google News