VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 3

După ce anul acesta a adunat 28 de puncte în Junior WRC, cea mai bună performanţă a unui pilot român, Simone Tempestini va continua în competiţia mondială şi în 2015 cu un obiectiv şi mai ambiţios. ”Mi-am propus să ne luptăm pentru titlu în 2015. A fost un an în care am învăţat multe şi acum trebuie să folosim experienţa acumulată. Va fi o misiune dificilă cu siguranţă, dar tocmai de aceea este o provocare şi mai interesantă”, a spus Simone Tempestini.

Pregătirea pentru 2015 începe în acest weekend cu participarea în Rallye du Var, una dintre cele mai spectaculoase etape din Campionatul Franţei, etapă la care va concura inclusiv multiplul campion mondial de raliuri Sebastien Loeb. Simone Tempestini și Matteo Chiarcossi vor lua startul cu modelul Citroen DS3 R3, acelaşi cu care se concurează şi in Junior WRC. ”Va fi un sfârşit de săptămână foarte dificil. A plouat mult şi nu cred că se va opri. Probele sunt înguste şi vor fi foarte murdare şi alunecoase după ce trec piloţii din faţă”, a spus Simone Tempestini.

Ultima etapă din Campionatul Francez de Raliuri se va desfăşura de vineri până duminică, în total fiind programate 12 probe speciale cu o lungime de 219,84 km. Vineri, 28 noiembrie, sunt programate 3 probe speciale, sâmbătă este ziua cea mai lungă cu şase probe speciale, iar duminică sunt programate ultimele trei probe. ”Pentru noi este o etapă de test. Vrem să găsim un ritm bun, să adunăm informaţii despre comportamentul maşinii pe asfalt şi să fim într-o formă cât mai bună până la prima etapă din Junior WRC”, a adăugat juniorul Napoca Rally Academy.

Prima etapă din Junior WRC este chiar Raliul Monte-Carlo, programat în perioada 22 – 25 ianuarie, iar până atunci Simone Tempestini va mai lua startul şi în Jännerrallye, prima etapă din Campionatul European de Raliuri (4 – 6 ianuarie 2015).

 
 

Urmărește-ne pe Google News