Bara lui Bodin reprezintă și acum un coșmar pentru galezi FOTO: captura video
România va merge la Campionatul European de fotbal cu un lot fără vedete, cu un antrenor învechit și cu un imn criticat de mulți. Melodia „Să înceapă gălăgia”, cântată de VH2, Anda Adam, What's Up & Alina Eremia, a fost criticată de fanii tricolorilor.
În schimb, galezii au lansat pentru Euro o piesă mult mai apreciată, intitulată „Together Stronger (C’mon Wales)” (n.r- Împreună mai puternici. Hai Țara Galilor). Interesant este că videoclipul piesei interpretate de cei de la „Manic Street Preachers” conține și imagini cu tricolorii, din 1993, de la celebrul joc de la Cardiff în care România a câștigat cu 2-1 și s-a calificat la Campionatul Mondial din SUA 1994. Galezii plâng și acum după acel penalty ratat de Bodin, care a trăsnit transversala cu un șut violent.
Iată cele două imnuri pentru Campionatul European. Care ți se pare mai bun?