Atacantul Ionel Ganea (foto) are mari sanse sa parafeze un contract pe doua sezoane cu optiune de prelungire pentru inca un an cu Dinamo.
Fotbalistul era asteptat aseara sa soseasca la sediul clubului unde va semna oficial, una dintre conditiile puse de jucator fiind aceea ca intelegerea sa fie perfectata pe doi ani.
Antrenorul lui Dinamo, Mircea Rednic, a confirmat: “Ne-am intalnit cu Ganea, iar diseara (n.r. aseara) o sa stim 100% daca vine la Dinamo sau nu. Ganea este imprevizibil. Una discuti cu el, iar apoi vine cu alta cerere. Eu il inteleg, pentru ca este la final de cariera”.
Fostul atacantul al lui Wolverhampton, Ionel Ganea, a comentat la randul lui: “Este adevarat ca am avut o noua runda de discutii cu cei din „Stefan cel Mare”, insa nu am semnat deocamdata nici un contract si nici nu o voi face azi (n.r. ieri). Domnul Borcea mi-a spus ca vor mai discuta intre ei, pentru a vedea daca imi pot satisface toate conditiile si abia dupa aceea voi parafa acordul cu ei”.
Dinamo mai negociaza transferul jucatorului de banda stanga Cosmin Pascovici, de la Farul, urmand ca astazi sa se finalizeze si transferul lui Sreten Stanic, care a evoluat sezonul trecut la Poli Timisoara.