Oaspeții au avut primele ocazii la poarta lui Albuț. Mai întâi, la lovitura de cap a lui Puțanu, iar apoi la reluarea lui Neagu, care nu a profitat de neatenția apărării medieșene. Cei care au deschis scorul au fost însă gazdele, prin Târcoveanu, jucător împrumutat de la Dinamo.

Brașovenii au egalat după aproape o oră de joc. Golgheterul Marius Matei a trimis mingea în plasă din apropiere, pentru 1-1. Bucuria oaspeților a durat doar 5 minute, pentru că Radu Zaharia a adus din nou trupa lui Pustai în avantaj. Apoi, Gavra a majorat diferența la 3-1 după alte trei minute, cu un șut plasat.

Brașovul a încheiat meciul cu un om mai puțin pe teren, după eliminarea lui Marin, venită în urma unui fault asupra lui Coșereanu. 

Gaz Metan are acum 8 puncte avans față de Brașov, iar sâmbătă joacă derby-ul cu UTA Bătrâna Doamnă, de la ora 11:00.

Urmărește-ne pe Google News