Puiu Iordănescu a fost insensibil la cererea fostului elev şi n-a dat voie niciunui jucător să plece la club. Nici măcar lui Tănase, care a ieşit accidentat după duelul cu nord-irlandezii. Acest refuz s-ar putea să dea naştere unui nou război între Steaua şi echipa naţională, fiindcă „roş-albaştrii” mai au opt meciuri în acest an şi un lot restrâns, măcinat de accidentări. De exemplu, pentru atac, Gâlcă n-are decât o variantă, pe Keşeru. Iar „Costelinho” stă cu inima cât un purice, sperând să nu-l piardă şi pe acesta într-un amical fără miză.
„Au nevoie de refacere”
Ce a solicitat Gâlcă? Pentru unii, nimic special. Pentru alţii, a fost motiv de ieşiri isterice. „Sper ca jucătorii convocaţi la naţională să revină la club după meciul cu Irlanda de Nord, să nu mai stea şi cu Danemarca. Aceşti fotbalişti au nevoie de refacere! Sper să mă înţeleagă Federaţia, până la urmă nu cer nimic de necrezut!”, a cerut Gâlcă în urmă cu câteva zile. Degeaba. Iordănescu a rămas insensibil la dorinţa antrenorului care i-a fost elev credincios atât la Steaua, cât şi la naţională. Şi-a renegat inclusiv trecutul stelist, doar din dorinţa de a se răzbuna pe Gâlcă, fiindcă acesta a „îndrăznit” să-i ceară acest favor. Sau îl vede pe Gâlcă „vinovat” că nu l-a trădat pe Daniel Prodan, inamicul lui şi al lui Burleanu…