AICI, hotărârea instanței:
”În baza art.587 C.pr.pen cu referire la art.60 C.pen din 1969 rap. la art.59 C.pen din 1969 respinge ca neîntemeiată propunerea de liberare condiţionată formulată de către Comisia pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate din cadrul Penitenciarului Rahova privind pe condamnatul Copos Gheorghe. In baza art.587 alin.2 C.pr.pen stabileşte termen de reînnoire a cererii la data de 01.06.2015. În baza art.275 alin.3 C.pr.pen cheltuielile judiciare avansate de către stat rămân în sarcina acestuia. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 25.02.2015”.
Instanța bănuiește că omul de afaceri și-a ”umflat” zilele libere, ca să poate scăpa mai iute din închisoare. Circulă informații conform cărora Copos și alții ca el au apelat după gratii la ”slavi”, ca să scape mai repede din pușcărie (AICI, detalii).
Dosarul lui George Copos, cel care până deunăzi i-a avut colegi de suferință pe Gică Popescu și pe Mihai Stoica (respectivii au fost transferați la Jilava, având regim semideschis), a ajuns în instanţă pe 21 ianuarie, după ce el primit aviz favorabil pentru eliberare condiţionată din partea Penitenciarului Rahova.